Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de ploi şi furtuni pentru toată ţara, valabilă în perioada 30 iunie, ora 16,00 - 1 iulie, ora 23,00.
Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, în Maramureş, Transilvania, Oltenia, precum şi în zonele de deal şi munte vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Fenomenele vor fi mai frecvente şi mai intense în cursul după-amiezelor, când ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel că pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 20 de litri/metrul pătrat, iar, izolat, cu precădere în Carpaţii Meridionali, vor depăşi 40 de litri/metrul pătrat.
Vor fi şi condiţii de grindină, avertizează ANM.
Sursa: Agerpres