x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vremea face ravagii: 122 de localități din șapte județe, fără curent 

Vremea face ravagii: 122 de localități din șapte județe, fără curent 

de Redacția Jurnalul    |    29 Ian 2023   •   10:40
Vremea face ravagii: 122 de localități din șapte județe, fără curent 
Sursa foto: Hepta

Aproape 30.000 de consumatori din 122 de localități din țară nu au curent, duminică dimineața, din cauza ninsorilor și a viscolului din ultimele ore.

Potrivit IGSU, în urma viscolului, ninsorilor abundente și a vântului puternic, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat efecte în 123 localități din 18 județe: Argeș, Bacău, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Prahova, Teleorman, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și municipiul București.

Pompierii împreună cu celelalte structuri și autorități implicate în gestionarea situațiilor generate de vremea rea au intervenit pentru deblocarea mai multor autovehicule blocate în zăpadă, pentru degajarea a 83 copaci și 15 stâlpi de electricitate, fiind avariate 24 autoturisme, o anexă gospodărească și acoperișul unui bloc de locuințe, cât și pentru evacuarea apei din 1 beci, 1 stradă și 1 drum județean (DJ 713/DJ).

Din cauza zăpezii, sunt blocate 9 drumuri naționale și 44 drumuri județene.

La acest moment se intervine în județele Bacău, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Galați, Tulcea, Vaslui și Vrancea pentru degajarea zăpezii de pe carosabil și deblocarea autovehiculelor rămase blocate în zăpadă.

Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică se înregistrează întreruperi în 122 localități din 7 județe (Argeș, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Galați, Prahova și Vrancea) fiind afectați 29.389 consumatori, însă echipe specializate se află în teren pentru remedierea situației în cel mai scurt timp și revenirea la starea de normalitate.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: fara curent vreme ravagii