x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Locurile din ţară unde lovesc furtunile şi unde va fi caniculă

Locurile din ţară unde lovesc furtunile şi unde va fi caniculă

de Redacția Jurnalul    |    29 Iul 2023   •   12:50
Locurile din ţară unde lovesc furtunile şi unde va fi caniculă

Vremea rămâne schimbătoare în România. Vom avea parte de un nou val de caniculă, dar și de furtuni şi ploi torențiale.

„După un val de aer foarte rece, temperaturile au început să crească din nou.

S-a resimțit acest lucru încă de ieri, se va resimți și astăzi, dar mai ales mâine, în partea de sud a teritoriului, acest lucru însemnând că vremea va deveni călduroasă în aproape toate regiunile.

Maxime de 30 și ușor peste 30 de grade sunt așteptate pe parcursul zilei de astăzi, în această după-amiază, în sudul și vestul teritoriului în mod deosebit, iar mâine în mai multe regiuni, în partea de vest, de sud, de est și mai puțin în localități din celelalte zone.

Cu atât mai mult cu cât mâine vorbim deja de valori de caniculă 35-36 de grade în Oltenia, în Muntenia, poate că și în sudul Moldovei”, spune Alina Şerban, meteorolog la ANM, pentru Antena 3 CNN.

Un front atmosferic va traversa România de la vest la est

În consecință, și disconfortul termic va fi din ce în ce mai accentuat atât astăzi, dar mai ales mâine, când se va resimți în mod deosebit în vestul, în sudul și în estul țării.

Şi aversele vor fi prezente din nou în peisaj în această după-amiază, în partea de nord, de nord-vest, de centru a teritoriului, în zonele montane, iar de mâine chiar pe arii mai extinse și mai intense, asociate unui front atmosferic care va traversa teritoriul țării noastre de la vest către est.

Ce înseamnă mai exact acest lucru? Înseamnă că în această după-amiază vom avea averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului doar după-amiază și spre seară, pe arii mai restrânse noaptea.

Vor fi în Maramureș, în Transilvania, în nordul Crișanei și în zonele montane, unde vom mai avea și cantități de apă de peste 15-20 de litri pe metrul pătrat, dar doar cu totul izolat.

Însă mâine astfel de fenomene vor fi în extindere în Banat, în Crișana, în Maramureș și în Transilvania, iar seara și noaptea și în celelalte regiuni și deja vom vorbi de cantități mai însemnate de apă peste 20-30, izolat peste 40 de litri pe metrul pătrat și de data aceasta și de vijelii și căderi de grindină.

Toate acestea vor determina de altfel și o scădere a valorilor termice, astfel încât prima zi a săptămânii va debuta cu o vreme răcoroasă chiar pentru nordul și centrul teritoriului şi temperaturi de 30 de grade se vor mai înregistra doar în partea de sud a țării.

În Capitală, vreme frumoasă în încălzire, disconfort termic din ce în ce mai accentuat în această după-amiază ne așteptăm la o maximă de 33-34 de grade, mâine mai ridicate de atât 35-36 cu un cer mai mult senin.

Fenomene de instabilitate atmosferică vor fi cel mai probabil în noaptea de duminică spre luni și pe parcursul zilei de luni, când va ajunge acel front atmosferic și în zona Capitalei.

Astăzi și mâine, în zonele montane vorbim de instabilitate, deci să ne pregătim totuși și pentru niște averse în această după-amiază, cam în toate zonele montane.

Mâine, poate mai însemnate decât astăzi, vor fi averse în zonele montane, frecvente descărcări electrice și cantități de apă mai însemnate.

Pe litoral se încălzește, chiar dacă apa mării va rămâne totuși rece. În aer vom avea valori termice de 27-28, mâine poate chiar 30 de grade și nu va ploua cel puțin astăzi și mâine în zona litoralului", a spus Alina Şerban, meteorolog ANM, sâmbătă, la Antena 3 CNN.

dinamo

×
Subiecte în articol: anm instabilitate atmosferica