x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Meteo, 4 septembrie. Ploi torențiale, vijelii și grindină. Cod portocaliu de instabilitate atmosferică în 9 județe

Meteo, 4 septembrie. Ploi torențiale, vijelii și grindină. Cod portocaliu de instabilitate atmosferică în 9 județe

04 Sep 2020   •   09:57
Meteo, 4 septembrie. Ploi torențiale, vijelii și grindină. Cod portocaliu de instabilitate atmosferică în 9 județe
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Nouă județe sunt vineri sub avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică. Atenționarea este valabilă până vineri, ora 23.00. Alte șase județe se află sub atenționare meteorologică Cod galben de instabilitate atmosferică.

În Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei și sud-estul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 25...35 l/mp și pe arii restrânse 40...50 l/mp.

Codul galben vizează județele Harghita, Bacău, Vaslui, Galați, Teleorman și Argeș.

Vineri între orele 2.00 - 23.00, în județele Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, precum și în zona de munte a județelor Vrancea, Prahova, Brașov, Covasna și Dâmbovița, este Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, iar cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși 50...70 l/mp.

Prognoză meteo specială pentru București: Ploi și descărcări electrice, cu 22 de grade

Meteorologii avertizează că în București va ploua vineri, iar cantități de apă vor depăși 15 ... 20 l/mp. Temperatura maximă scade semnificativ față de joi și ajunge la 22 de grade.

Conform ANM, vineri până la ora 23.00 vor fi înnorări accentuate și va ploua în Capitală.

Ploile vor avea și caracter de aversă, și posibil vor fi însoțite de descărcări electrice. Îndeosebi prin acumulare se vor înregistra cantități de apă însemnate - acestea depășind în medie 15 ... 20 l/mp.

Temperatura maximă, în scădere semnificativă față de ziua anterioară va fi de 21... 22 de grade.

Sursa: Mediafax

×