x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod portocaliu de vreme rea și vijelii în Suceava

Cod portocaliu de vreme rea și vijelii în Suceava

de Redacșia Jurnalul    |    26 Iun 2024   •   20:15
Cod portocaliu de vreme rea și vijelii în Suceava

Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de averse torențiale care vor acumula 20...30 l/mp,frecvente descărcări electrice, intensificări alevântului, grindină de mici dimensiuni în zona montană și mai multe localități din județul Suceava, valabilă până la ora 21.00.

Potrivit avertizării, vor fi averse torențiale care vor acumula 20...30 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de mici dimensiuni.

În zona avertizată, în ultima oră, s-au acumulat cantități de peste 30 l/mp.

Sunt vizate zona de munte de peste 1800 m din Suceava șli localitățile Vatra Dornei, Broșteni, Fundu Moldovei, Șaru Dornei, Dorna Candrenilor, Pojorâta, Dorna-Arini, Iacobeni, Sadova, Izvoarele Sucevei, Panaci, Poiana Stampei, Moldova-Sulița, Cârlibaba, Breaza, Coșna și Ciocănești.

Avertizarea e valabilă miercuri, până la ora 21:00.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: meteo cod portocaliu Suceava