x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea O nouă AVERTIZARE ANM. Cod portocaliu de ploi abundente în 20 de judeţe; Capitala şi alte 21 de judeţe, sub Cod galben de vreme instabilă, până marţi dimineaţa

O nouă AVERTIZARE ANM. Cod portocaliu de ploi abundente în 20 de judeţe; Capitala şi alte 21 de judeţe, sub Cod galben de vreme instabilă, până marţi dimineaţa

03 Iun 2019   •   10:43
O nouă AVERTIZARE ANM. Cod portocaliu de ploi abundente în 20 de judeţe; Capitala şi alte 21 de judeţe, sub Cod galben de vreme instabilă, până marţi dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente şi instabilitate atmosferică accentuată, valabilă până marţi dimineaţa în 20 de judeţe, precum şi o avertizare Cod galben de vreme rea în 21 de judeţe şi Municipiul Bucureşti, în acelaşi interval.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 3 iunie, ora 12:00 - 4 iunie, ora 6:00, pe durata Codului portocaliu, în Moldova, jumătatea de nord a Munteniei şi Olteniei, precum şi în sudul şi estul Transilvaniei, va ploua abundent, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40 - 50 l/mp şi izolat 60 - 80 l/mp. Aversele vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină.

Judeţele vizate de avertizarea Cod portocaliu sunt: Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Vrancea, Bacău, Neamţ, Suceava, Buzău, Prahova, Covasna, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi şi, parţial, Braşov, Sibiu, Alba şi Harghita.

De asemenea, începând de luni, de la ora 10:00 şi până marţi, la ora 10:00, va fi în vigoare atenţionarea Cod galben în Moldova, Oltenia, Muntenia, Transilvania, Maramureş şi local în Dobrogea şi Banat, unde vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi condiţii de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 30 - 40 l/mp.

Alături de Municipiul Bucureşti, judeţele vizate de Codul galben sunt: Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Hunedoara, Caraş-Severin, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila şi, parţial, Constanţa, Tulcea, Alba, Sibiu, Braşov şi Harghita.

Pe de altă parte, în intervalul 3 iunie, ora 10:00 - 4 iunie, ora 10:00, va fi valabilă o informare meteo de vreme rea, cu instabilitate atmosferică temporar accentuată în toate regiunile. Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 - 25 l/mp, iar pe arii restrânse 35 - 50 l/mp.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza avertizările emise luni. AGERPRES

×