x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Pericol de inundații în Moldova și Transilvania

Pericol de inundații în Moldova și Transilvania

de Redacția Jurnalul    |    09 Iun 2024   •   12:01
Pericol de inundații în Moldova și Transilvania

Hidrologii avertizează că este pericol de inundații pe numeroase cursuri de apă din Moldova și Transilvania. Specialiștii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă până luni dimineață.

Avertizarea cod galben este valabilă de duminică, la prânz, până luni, la ora 9.00.

„Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție”, scrie în avertizarea hidrologilor.

Avertizarea cod galben vizează râurile din bazinele hidrografice „Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţelul Bistriţa Năsăud), Mureş – bazin amonte S.H. Topliţa şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Topliţa – amonte confluenţă cu râul Arieş (judeţele: Harghita, Mureş şi Bistriţa Năsăud), Târnava Mică – bazin amonte S.H. Târnăveni (judeţele: Harghita şi Mureş), Târnava Mare – bazin amonte S.H. Odorheiu Secuiesc şi afluenţii aferenţi sectorulu aval S.H. Odorheiu Secuiesc – amonte S.H. Mediaş (judeţele: Harghita, Mureş, Braşov şi Sibiu), Olt – bazin amonte S.H. Micfalău (judeţele: Harghita şi Covasna), Homorod (afluent al râului Olt) – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita şi Braşov), Bistriţa – bazin amonte S.H. Cârlibaba şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Cârlibaba (judeţele: Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Moldova – bazin amonte S.H. Câmpulung Moldovenesc şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Câmpulung Moldovenesc (judeţele: Suceava şi Neamţ), Trotuş – bazin amonte S.H. Ghimeş Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Ghimeş Făget (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bârlad – bazin amonte S.H. Negreşti şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Negreşti (judeţele: Neamţ, Vaslui, Iaşi, Galaţi, Bacău şi Vrancea), Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Suceava – amonte confluenţă cu râul Trotuş (judeţele: Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău şi Vrancea), Bahlui – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Botoşani şi Iaşi)”.

Atenționarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele Mureş, Harghita, Neamţ, Bacău, Iaşi şi Vaslui, au precizat specialiștii.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: pericol inundatii moldova transilvania