x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza METEO 13 august. Estul ţării scapă de caniculă

Prognoza METEO 13 august. Estul ţării scapă de caniculă

12 Aug 2015   •   22:57
Prognoza METEO 13 august. Estul ţării scapă de caniculă

Jumătate din ţară, estul, sud-estul şi centrul, va fi mai puţin afectată de caniculă decât în ultimele 10 zile. ANM menţine averti¬zarea de cod galben pentru Banat, Crişana, Maramureş, vestul Transil¬vaniei, Oltenia şi jumătatea vestică a Munteniei, unde temperaturile vor atinge 35-37 de grade, iar ITU va depăşi pragul critic. În judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin va fi păstrat codul portocaliu, iar temperaturile vor fi de 37-38° C.

Joi
10/38 0C
Canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, în sudul teritoriului şi pe arii restrânse în celelalte regiuni.
Vineri
10/38 0C
Vremea va fi canicularã în majo¬ritatea zonelor, temperaturile maxime fiind de 38 de grade.
Sâmbătă
11/38 0C
Din nou caniculă, care persistă de două săptămâni, maximele termice rămânând ridicate.
 

×