x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza METEO pentru 10, 11, 12 şi 13 ianuarie: Ninsori în toată ţara

Prognoza METEO pentru 10, 11, 12 şi 13 ianuarie: Ninsori în toată ţara

09 Ian 2019   •   19:50
Prognoza METEO pentru 10, 11, 12 şi 13 ianuarie: Ninsori în toată ţara

Se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ninsoare în majoritatea zonelor ţării. Local se pot depune pâna la 5-10 centimetri de zăpadă, îndeosebi în Moldova. Vântul va prezenta  unele intensificări în zona montană. Maximele termice vor urca la prânz până spre -3 şi 2 grade în Transilvania, Maramureş, Banat şi Crisana, 1-6 grade în Oltenia şi  -3 şi 2 grade în Moldova, cu cele mai ridicate valori în vestul Banatului.

Joi

Vremea va fi rece in toata tara si va mai ninge slab local in Moldova, Dobrogea, Muntenia si sudul Olteniei. Vantul va sufla moderat in estul tarii si mai mult slab in rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre -8 si -3 grade in Transilvania si Maramures,
Vineri

În prima parte a zilei va mai fulgui cu totul izolat in Dobrogea, iar dupa orele pranzului vor fi ninsori slabe pe spatii relativ extinse in vestul Transilvaniei, Maramures, Banat si Crisana. Vantul va sufla moderat in vestul extrem al tarii si in sud-est si slab, cel mult slab pana la moderat in restul teritoriului.

Sâmbătă

Va ninge pe arii extinse in jumatatea vestica a tarii.  Izolat in Muntenia si Oltenia se vor depune pana la 4-6 centimetri de zapada.

Duminică

Se vor semnala precipitatii predominant sub forma de ninsoare in majoritatea tarii noastre, insa acestea se vor retrage din jumatatea sudica dupa orele pranzului, potrivit prognozelor numerice ido.ro. Local se mai pot depune pana la 5-10 centimetri de zapada, indeosebi in Moldova.

Temperaturi în principalele oraşe:                        

Bucureşti 2 ninsoare

Craiova 0 ninsoare

Timişoara 2 nori

Sibiu 2 ninsoare

Suceava -5 ninsoare

Galaţi 1 ninsoare

Constanţa 6 precipitaţii mixte

Cluj-Napoca 1 ninsoare

Bacău -3 ninsoare

Baia Mare 2 nori

Iaşi -2 ninsoare

Oradea 2 nori

Reşiţa -2 ninsoare

Piteşti 2 ninsoare

Braşov -1 ninsoare

Ora la care răsare şi apune soarele

Soarele răsare: 7: 50 Soarele apune: 16:54

Presiunea atmosferică: 769 mmHg

Viteza vântului:   10 km/h (S-E)

×
Subiecte în articol: vremea 10 ianuarie