Marţi -15/5
Valorile termice vor creşte puțin, cerul va fi variabil, dar se va înnora temporar în centrul și în estul țării, unde este posibil să ningă uşor spre seară. Vântul va sufla slab şi moderat. Se va semnala ceața dimineața și noaptea în zonele joase de relief.
Miercuri -14/2
Va fi frig şi rece, iar cerul va fi mai mult înnorat în toată ţara pe timpul zilei. Spre seară şi în special noaptea, norii se vor aduna începând cu partea estică, unde sunt așteptate fulguieli trecătoare. Vântul va sufla slab și moderat.
Joi -15/2
Temperaturile se menţin scăzute, dar minimele vor trece de pragul îngheţului. Cerul va fi variabil în centru, nord şi est, unde este posibil să iasă soarele la amiază. În sud, în Oltenia în special, sunt prognozate fulguieli pe arii restrânse.
Vremea 24 ianuarie pe larg
Vremea se încălzeşte uşor
Valorile termice cresc uşor faţă de zilele precedente, iar maximele pot ajunge la 5 grade Celsius în Capitală. Cerul va fi variabil, cu înnorări semnificative în regiunile estice şi centrale, unde, spre seară, este posibil să ningă slab. Vântul va sufla slab şi moderat, iar ceaţa va fi semnalată în dimineaţa şi noaptea. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi -1 grad, iar temperaturile minime, între -15 şi -2 grade Celsius.
Temperaturi în principalele oraşe:
Bucureşti 4 înnorat
Craiova -1 înnorat
Timişoara 3 soare cu nori
Sibiu -1 soare
Suceava 1 soare cu nori
Galaţi 1 soare cu nori
Constanţa 3 soare cu nori
Cluj-Napoca -2 soare
Bacău 2 soare cu nori
Baia Mare 1 soare cu nori
Iaşi 0 soare cu nori
Oradea 2 soare cu nori
Reşiţa 5 soare cu nori
Piteşti 3 soare cu nori
Braşov 0 soare
Ora la care răsare şi apune soarele
Soarele răsare: 07:46
Soarele apune: 17:09
Presiunea atmosferică: 769 mmHg
Viteza vântului: 4 km/h (SV)