Joi -18/6
Temperaturile vor fi foarte scăzute în toată ţara pentru această perioadă a anului, în special dimineaţa şi seara, când vremea va deveni geroasă. Vor persista înnorările în toate regiunile, iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei și la munte va ninge.
Vineri -15/6
Valorile termice se vor menține mai coborâte decât normele climatologice în regiunile extracarpatice. Va fi ger dimineața și noaptea în sud, est și centru, iar cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în zonele joase de relief. Vântul va sufla slab și moderat.
Sâmbătă -18/5
Temperaturile continuă să scadă, iar în sudul și în estul țării va fulgui pe arii restrânse. În restul regiunilor, cerul va fi variabil spre senin, dar dimineața și noaptea va fi ceață asociată cu chiciură. Valorile termice diurne vor caracteriza o vreme foarte rece.
Vremea joi pe larg
Temperaturi de iarnă
Temperaturile vor fi foarte scăzute în toată ţara pentru această perioadă a anului, valorile maxime fiind negative în partea de sud-est a țării. Dimineaţa şi seara, în special, va fi cel mai frig şi este indicat să vă îmbrăcaţi foarte gros. Va ninge slab în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei și la munte, și va ploua în vest și în centru.Vântul va sufla slab şi moderat, dar va bate cu putere la munte unde va viscoli zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi -1 grad, iar cele minime între -18 şi -4 grade Celsius.
Temperaturi în principalele oraşe:
Bucureşti 2 ploaie
Craiova 3 înnorat
Timişoara 3 înnorat
Sibiu 5 înnorat
Suceava -6 ninsoare
Galaţi 1 ploaie
Constanţa 5 ploaie
Cluj-Napoca 5 înnorat
Bacău -4 ninsoare
Baia Mare 5 ploaie
Iaşi -4 ninsoare
Oradea 2 ploaie
Reşiţa 6 înnorat
Piteşti 3 ploaie
Braşov 3 ploaie
Ora la care răsare şi apune soarele
Soarele răsare: 07:27
Soarele apune: 17:31
Presiunea atmosferică: 773 mmHg
Viteza vântului: 22 km/h (NE)