Intervalele cu instabilitate atmosferică accentuată vor continua, marţi, iar valorile termice vor marca o scădere în majoritatea regiunilor, astfel că vremea va deveni răcoroasă pentru această dată în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în Moldova, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.
LA BUCUREŞTI:
Marţi, vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice diurne vor continua să scadă faţă de ziua anterioară, urmând a se apropia de cele normale pentru această perioadă. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 17...18 grade. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi, mai ales ziua, se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
ÎN ŢARĂ:
Miercuri vor fi intervale de timp în care instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată, ziua cu precădere în jumătatea de nord a teritoriului, iar noaptea, mai ales în sud-vest, centru şi nord. Astfel, vor fi înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse, ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, ce pot lua şi aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat, cu precădere în zonele deluroase şi montane, 35...40 l/mp. Valorile termice diurne vor continua să fie mai coborâte decât mediile climatologice specifice acestei perioade în nord-vest, nord, centru şi est, caracteritând o vreme răcoroasă pentru acestă dată, chiar rece în nord şi nord-est, cu maxime ce se vor situa în general între 18 şi 30 de grade, iar cele minime se vor încadra între 10 şi 19 grade.
Citește pe Antena3.ro