Săptămâna 22.06.2026 – 29.06.2026
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile vestice, nord-vestice și centrale.
Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile sud-vestice, iar în rest va fi deficitar, mai ales în nordul teritoriului.
Săptămâna 29.06.2026 – 06.07.2026
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii țări, dar mai ales în vest, nord și centru.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în cele nordice, centrale și la munte.
Săptămâna 06.07.2026 – 13.07.2026
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în cele montane.
Săptămâna 13.07.2026 – 20.07.2026
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor.
(sursa: Mediafax)


