x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Viiturile au determinat depăşiri ale cotelor de atenţie pe râurile Bega Veche şi Timiş

Viiturile au determinat depăşiri ale cotelor de atenţie pe râurile Bega Veche şi Timiş

03 Iun 2019   •   13:23
Viiturile au determinat depăşiri ale cotelor de atenţie pe râurile Bega Veche şi Timiş

Viiturile formate în urma precipitaţiilor căzute în ultimele 24 de ore pe cursurile de apă din bazinul hidrografic Banat au determinat depăşiri ale cotelor de atenţie pe râurile Bega Veche şi Timiş, până spre frontiera cu Serbia.

Directorul Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Banat, Titu Bojin, a declarat, luni, că specialiştii instituţiei monitorizează în permanenţă debitele şi nivelurile cursurilor de apă, iar formaţiile de lucru şi formaţia de intervenţie sunt pregătite să intervină în cazul în care situaţia o impune.

"Pe râul Bega Veche, la staţia hidrometrică Pişchia, avem depăşită cota de atenţie, tendinţa fiind de creştere uşoară. Pe râul Timiş, începând cu staţia hidrometrică Cebza până în aval spre frontieră cu Serbia, cotele sunt în creştere uşoară datorită propagării undei de viitură, la ora 10,00 fiind depăşite cotele de atenţie", a afirmat Titu Bojin.

Pe râul Bârzava, care a înregistrat depăşiri ale cotelor de apărare încă de duminică, sunt deja scăderi pe cursul mijlociu, care se vor menţine şi în următoarele zile, exceptând staţia hidrometrică Partoş, unde se înregistrează creşteri de debite prin propagare, însă fără probleme majore pentru populaţia din zonă.

Pe râul Bega debitele sunt în scădere, luni înregistrându-se depăşiri ale cotelor de atenţie la staţiile hidrometrice Balinţ şi Chizătău.

Directorul ABA Banat a mai precizat că bazinele hidrografice ale Timişului, în amonte de Lugoj, Pogăniş, bazin superior, Bega Veche, Bega, Bârzava, Moraviţa, Caraş şi Nera sunt pe cod galben de inundaţii, până marţi la ora 24,00. AGERPRES

×