x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vreme de vara in în mini-vacanţa de 1 Mai!

Vreme de vara in în mini-vacanţa de 1 Mai!

26 Apr 2018   •   11:23
Vreme de vara in în mini-vacanţa de 1 Mai!

Vremea va fi deosebit de frumoasă în mini-vacanţa de 1 Mai, iar valorile termice vor ajunge la 29 de grade Celsius, a declarat directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.

 

Potrivit specialistului, dacă în noaptea de joi spre vineri, se vor semnala o serie de ploi de vară în special în zone din vestul, centrul şi nordul ţării, începând de sâmbătă regimul termic va deveni unul deosebit de cald pentru această perioadă.

"Mini-vacanţa de 1 Mai va beneficia, din punct de vedere meteorologic, de o vreme frumoasă. Pentru început, aşteptăm în noaptea de joi spre vineri câteva precipitaţii, în special în partea de vest, centru şi nord a ţării, cu uşoare intervale în care o să avem ploi de vară. Dacă este să luăm în considerare regimul de temperaturi de la această dată, putem să spunem că suntem cu valori termice cu mult peste ceea ce ar fi normal pentru perioada din calendar. Ar fi bine să precizăm că deja luna aprilie din acest an înregistrează un record în ceea ce priveşte abaterea termică pozitivă, de 3,9 grade Celsius faţă de normalul climatologic al acestei luni, fiind cea mai călduroasă lună din istoria măsurătorilor meteorologice. În ceea ce priveşte cantităţile de precipitaţii, ne aşteptăm să înregistrăm un record, în topul primelor cinci luni cele mai secetoase, pentru că media precipitaţiilor, de la începutul lunii şi până în prezent, este de 15 l/mp", a menţionat Mateescu.

Prognoza de specialitate relevă, totodată, că, în zilele de 30 aprilie şi 1 Mai, temperaturile vor urca până spre 28-29 de grade Celsius şi doar temporar, în zona montană, vor fi posibile câteva ploi, dar slabe cantitativ.

"După ziua de sâmbătă, urmează veşti bune. Temperaturile se vor încadra, la scara întregii ţări, între 14-15 grade Celsius şi 29 de grade, în zonele din partea sudică şi vestică a ţării. De asemenea, pe Litoral se vor înregistra valori termice cuprinse între 18 şi 24 de grade, deci vom avea o vreme însorită. Pentru zona de munte ne aşteptăm să avem intervale scurte cu ploi de vară caracteristice, pentru că regimul de temperaturi este unul mai degrabă specific pentru sfârşitul lunii mai. Aşadar, în general, vom avea o vreme prielnică pentru fiecare dintre noi, indiferent unde ne vom afla. În zona de sud, de vest, chiar şi în zona Moldovei, temperaturile vor fi foarte generoase, pentru că, practic, la scara întregii ţări, de la Litoral până la zona montană, mercurul din termometre va indica valori cu mult peste normele climatologice specifice datei din calendar. Pe 30 aprilie şi 1 Mai este posibil, însă, ca în zona montană să existe probabilitatea de apariţie, pentru scurte intervale de timp, a precipitaţiilor, dar foarte slabe cantitativ", a afirmat directorul general al ANM.

Elena Mateescu a subliniat, în acelaşi timp, că pentru Bucureşti sunt anunţate, în mini-vacanţa de 1 Mai, valori de temperatură foarte ridicate, în jurul a 27-29 de grade Celsius. AGERPRES

×