În anul 381 a avut loc Sinodul II ecumenic la Constantinopol unde a fost respinsă învățătura lui Macedonie, care spunea că Sfântul Duh ar fi o „creatură” și s-a mărturisit că Sfântul Duh vine de la Dumnezeu Tatăl.
Sfânta Treime îi cuprinde astfel pe Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul - Isus Hristos și Duhul Sfânt. Tatăl este nenăscut și este izvorul celorlalte două persoane. Fiul este născut din Tatăl iar Duhul Sfânt provine de la Tatăl și se trimite oamenilor prin Fiul.
Mântuirea oamenilor vine de la Dumneteu și a trimis Bisericii Creștine Evanghelia, Sfintele Taine, harismele și diaconia.
"Gândiţi-vă la trei sori care ar fi deopotrivă de mari, deopotrivă de luminoşi şi ar ieşi pe cer deodată şi ar fi uniţi într-un glob şi într-o putere. Cele trei ipostasuri sunt aceşti trei sori, având aceeaşi căldură şi lumină, aceeaşi fiinţă. Gândiţi-vă la trei sfeşnice cu trei lumânări în ele, dar luminile lor deopotrivă de mari şi luminoase. Amestecaţi aceste trei făclii la un loc şi veţi vedea o singură lumină. Ele sunt unite dar nu amestecate. Iată aşa este şi cu ipostasurile Presfintei Treimi. Sunt unite împreună în aceeaşi fiinţă, dar fiecare ipostas păstrează însuşirea sa", explică Părintele Cleopa Ilie în "Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an".
Omul este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Tatăl se află în voința omului, Isus Hristos în mintea omului iar Sfântul Duh este primit prin botez și stă în inima omului.
Tradiții și obiceiuri
În această zi sunt sfințite câmpurile pentru a aduce recolte bogate.
Se aduc acasă ramuri de tei pentru a alunga spiritele rele.
În Lunea Sfântului Duh, oamenii trebuie să trăiască în pace și bună înțelegere. Cine se ceartă în această zi va avea parte de necazuri.
Este o zi de odihnă, astfel că nu se face curat în casă, nu se spală, nu se coase, nu se taie, nu se muncește la câmp ori în grădină. Este interzis înotul.
Totodată, nu se merge în locuri pustii, în păduri sau pe lângă fântâni, unde spiritele rele îi pot atrage pe oameni. Nu se călătorește și nici nu se merge în locuri înalte.
Rugăciune făcătoare de minuni
Din somn sculându-mă, mulţumescu-Ți Ție, Prea Sfânta Treime, că pentru multă bunătatea Ta și pentru îndelungă răbdarea Ta, nu Te-ai mâniat pe mine, leneșul și păcătosul, nici nu m-ai pierdut cu fărădelegile mele, ci ai făcut iubire de oameni după obicei;
și întru deznădăjduire zăcând eu, m-ai ridicat, ca să manec și să slăvesc puterea Ta.
Deci, acum, luminează-mi ochii gândului, deschide-mi gura ca să învăț cuvintele Tale, să fac voia Ta, să-Ți cânt întru mărturisirea inimii și să laud Prea Sfânt numele Tău: al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!