9 sfinți vindecători sărbătoriți în luna martie 2024

Sfântul David din Țara Galilor – 1 martie

Sfântul David a trăit în a doua jumătate a secolului al VI-lea și este unul dintre cei mai iubiți sfinți din insulele britanice.

A fost ucenicul Sfântului Iltut, primul care a organizat viața monahală din regiune. Mai târziu, Sf. David a fondat în țara sa natală o mănăstire cunoscută pentru asceza aspră, inspirată de părinții pustiei. Așezarea în care se afla, Menevia, a luat mai târziu numele sfântului (St Davids).

A fost cunoscut drept făcător de minuni încă din timpul vieții sale. Și-a vindecat de orbire părintele duhovnicesc doar prin însemnarea Sfintei Cruci deasupra ochilor săi. De asemenea, l-a vindecat de febră pe un conducător păgân și a înviat turmele acestuia.

A devenit ocrotitorul Țării Galilor după ce mai mult de 60 de biserici din acest teritoriu erau închinate lui în secolul al XII-lea.

Sfântul Nicolae Planas – 2 martie

Sfântul Nicolae Planas a fost un preot de mir care a trăit în Grecia între anii 1851-1932. Caracteristica principală a vieții sale a fost simplitatea. Nu a fost teolog, nu a fost cunoscut pentru nevoințe ascetice deosebite, nu a ridicat biserici sau mănăstiri, nu a murit ca martir. În schimb, a făcut ceea ce este la îndemâna oricărui creștin, a ascultat și a împlinit voia Domnului și i-a păstorit pe credincioșii săi cu multă dragoste și blândețe, vindecându-i sufletește.

Timp de 50 de ani, „papa Nicolae”, cum era numit, a slujit zilnic Sfânta Liturghie, uneori, în chip minunat, alături de sfinți precum Sf. Sfințit Mc. Foca, episcop de Sinope.

Sfântul Nicolae avea o legătură specială și cu Sfântul Pantelimon. A venit la o priveghere în cinstea lui, cu toate că era foarte bolnav, și a primit chiar din mâna Sfântului Pantelimon un medicament care l-a însănătoșit pe loc.

În viața sa este amintit faptul că îi împărtășea pe leproși sau că mergea mulți kilometri pe jos pentru a ajunge la cei bolnavi.

De asemenea, există o mărturie a unui doctor grec, Kyprianos Christodoulidis. Acesta povestește că, atunci când mama sa avea 10 ani și s-a îmbolnăvit din cauza epidemiei de febră tifoidă din Atena (1928-1930), Sfântul Nicolae Planas i-a apărut, a însemnat-o cu semnul crucii și i-a spus „Am venit să te fac bine”.

Sfântul Alexandru din Pidna – 14 martie

Sfântul Alexandru a trăit în secolul al III-lea, în timpul domniei împăratului păgân Maximian Galeriu. Potrivit tradiției, sfântul ar fi fost rudă cu Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir.

Unele scrieri hagiografice îl prezintă drept conducător al regiunii antice Macedonia, aflată pe teritoriul actual al Greciei, unde se afla și vechiul oraș Pidna. În prezent, există un sit arheologic care păstrează locul martiriului său și ruinele bisericilor antice, aflate în jurisdicția Mitropoliei de Kitros, Katerini și Platamonas.

De asemenea, scrierile menționează că Sf. Alexandru îi convingea pe oameni să nu mai jertfească idolilor și, în numele lui Hristos, vindeca bolile și alunga demonii.

Propovăduirea creștinismului l-a adus în fața împăratului păgân Maximian, care a ordonat decapitarea sa. Creștinii i-au luat trupul și l-au îngropat, mormântul său devenind sursă de vindecări trupești și sufletești.

Moaștele sale au ajuns la Constantinopol în timpul domniei Sfântului Constantin cel Mare. Ulterior, în secolul al X-lea, la cererea Sfântului Atanasie Athonitul, împăratul Nichifor Focas a donat capul Sfântului Alexandru Marii Lavre din Sfântul Munte, unde se află și în prezent.

Sfântul Hristodul din Patmos – 16 martie

Sfântul Hristodul s-a născut în 1020, în Niceea, Asia Mică, într-o familie evlavioasă. Ioan, pe numele său de mirean, a fost tuns în monahism într-o mănăstire din Muntele Olimp. După mai multe peregrinări în Asia Mică și în insulele grecești, s-a stabilit în insula Patmos, unde a ridicat mănăstirea închinată Sfântului Ioan Teologul.

Din cauza atacurilor musulmanilor, a fost forțat să meargă în insula Evia, unde a trecut la Domnul, în 1101.

Mitropolitul Ioan al Rodosului menționează, într-o lucrare despre Sfântul Hristodul, că localnicii din Evia îl considerau „doctorul tămăduitor al oricărei boli”. De asemenea, relatează un episod în care un monah, întunecat la minte, dorea să părăsească mănăstirea. Sfântul Hristodul i-a citit rugăciunea pentru bolnavi și îndată starea lui s-a îmbunătățit.

Ucenicii săi i-au adus sfintele moaștele înapoi la mănăstirea ctitorită în Patmos, cu toate că localnicii din Evia se împotriveau.

Moaștele se află în prezent într-un paraclis al mănăstirii și sunt „izvoare de minuni, iar toți cei ce cu credință se apropie de ele simt un miros bineplăcut și, de asemenea, prin simpla lor atingere aceștia se sfințesc și se eliberează de orice vătămare trupească” (Mitropolitul Ioan al Rodosului).

Aflarea sfintelor moaște ale Cuviosului Hristodul este sărbătorită în 21 octombrie.

Sfântul Patrick, luminătorul Irlandei – 17 martie

Sf. Patrick a trăit la finalul secolului al IV-lea –  începutul secolului al V-lea și a fost originar din Țara Galilor, dar a fost răpit de pirați și dus în Irlanda. După 6 ani de sclavie, sfântul a fugit în Gallia (Franța de astăzi), unde a intrat în monahism.

Mai târziu s-a întors în Irlanda, unde a fost hirotonit episcop. Cu toate că nu a fost primul misionar creștin de pe teritoriul irlandez, sfântul a avut cel mai mare succes în propovăduirea Evangheliei, devenind astfel „luminătorul Irlandei”.

În „Confesiuni”, cartea sa autobiografică, sfântul menționează că a făcut „minuni printre popoarele barbare” și învieri ale unor oameni „care fuseseră îngropați de mulți ani”.

În alte scrieri despre viața sa sunt menționate vindecări ale orbilor, surzilor, leproșilor, făcute în numele Sfintei Treimi. Mai multe surse indică faptul că Sf. Patrick a înviat peste 30 de oameni.

Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu – 17 martie

Sfântul Alexie s-a născut la Roma, la finalul secolului al V-lea, într-o familie nobilă și credincioasă. Dorind să își închine viața lui Hristos, și-a părăsit părinții și mireasa și a fugit cu prima corabie, ajungând în orașul Edessa din Mesopotamia (teritoriul Turciei în prezent).

Următorii 17 ani și i-a petrecut lângă o biserică închinată Maicii Domnului, trăind din mila oamenilor. În urma unei descoperiri dumnezeiești, oamenii au fost înștiințați că săracul din curtea bisericii de fapt un „om al lui Dumnezeu”.

Sfântul Alexie a fugit de lauda lor și s-a îmbarcat spre Tars, orașul Sfântului Apostol Pavel. Însă planul lui Dumnezeu l-a condus spre orașul său natal.

S-a întors acasă, dar nu a fost recunoscut de nimeni. A decis să trăiască ca un cerșetor, într-un adăpost la poarta casei părinților săi.

Viețuirea sa smerită a fost descoperită împăratului și papei în chip dumnezeiesc, după trecerea sa la Domnul. Aceștia i-au dus cu cinste trupul într-o biserică din centrul Romei. Din sfintele sale moaște a început să curgă mir, aducând vindecări celor bolnavi.

În prezent, sfântul său cap se păstrează în Mănăstirea Lavra din Peloponez (Grecia).

Sfântul Cuthbert – 20 martie

Sfântul Cuthbert a trăit în secolul al VII-lea, pe teritoriul actual al Regatului Unit. Este cunoscut pentru faptul că a ctitorit și a condus mai multe mănăstiri și a desfășurat o bogată activitate misionară în regiuni locuite de păgâni. A fost un episcop iubit de oameni datorită învățăturilor sale și darului vindecărilor.

În jurul anului 700, un autor anonim a scris la cererea unui episcop și a monahilor din Lindisfarne viața Sfântului Cuthbert în care sunt relatate mai multe vindecări.

Sfântul a însănătoșit-o pe soția unui nobil cu apa sfințită de el. Un stareț al mănăstirii Mailros povestește cum sfântul a vindecat-o pe o fată care suferea de mulți ani de o durere severă de cap, prin ungerea cu ulei sfințit de el. De asemenea, pe un bărbat tânăr infirm l-a tămăduit de la distanță, simțind puterea credinței lui.

Aceeași scriere menționează „că în multe locuri oamenii bolnavi și posedați au recunoscut că demonii i-au părăsit la venirea lui, de multe ori chiar înainte de sosirea lui, iar aceștia nu se mai întorceau niciodată; alții erau vindecați prin prezența lui, și cu un singur cuvânt”.

Sf. Serafim de Virița – 21 martie

Sfântul Serafim (1866 – 1949) a avut chemare către călugărie de când era copil, dar a depus voturile monahale abia la vârsta de 55 ani.

A devenit milionar la o vârstă fragedă, s-a căsătorit, a avut copii, dar nu s-a îndepărtat niciodată de Dumnezeu. Cea mai mare parte din averea sa a folosit-o pentru a-i hrăni pe săraci, pentru a ajuta mănăstirile prin donații constante și pentru a ridica spitale pentru bolnavi.

După Revoluția bolșevică din 1917, a luat, împreună cu soția sa, decizia ca amândoi să intre în monahism, cu toate că aveau confortul financiar care le permitea să meargă în orice țară.

După acest moment, și-a început lucrarea ca duhovnic, prin care a adus mângâiere sufletească și trupească multor oameni, mai ales că lumea traversa perioade grele de instabilitate politică, economică și într-un final, război.

După retragerea la Virița (60 km de Sankt Peterburg), sfântul însuși a suferit foarte mult de pe urma reumatismului și a nevralgiilor.

Uneori nu se putea deplasa singur din cauza bolilor, dar asta nu l-a împiedicat să se roage pentru toți cei în suferință, timp de o mie de zile pe o piatră.

Există mărturii ale vindecărilor făcute și după moartea sa. Când sfântul se afla în sicriu, o mamă și-a adus fetița oarbă din naștere, care, de îndată ce a sărutat mâna părintelui, a început să vadă. Multe astfel de minuni continuă se să întâmple la mormântul său din Virița.

Sfântul Ipatie, episcopul Gangrei – 31 martie

A trăit la sfârșitul secolului al II-lea – începutul secolului al III-lea în Asia Mică. A fost episcop al cetății Gangra şi a luat parte la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325) care a combătut erezia lui Arie.

Încă din timpul vieții era cunoscut drept făcător de minuni. Sfântul a prefăcut ape amare în ape dulci şi bune de băut, a făcut să izvorască un izvor tămăduitor cu apă caldă și a omorât un balaur care se ascunsese în vistieriile lui Constanţiu al II-lea, fiul Sf. Constantin cel Mare.

Pe când se întorcea de la Constantinopol la Gangra, a fost atacat și omorât de o femeie ariană care i-a zbrobit capul cu o piatră.

Moaștele sale au devenit o sursă de minuni precum izgonirea demonilor și vindecarea bolnavilor, notează basilica.ro.