x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber A trecut de audițiile ”X Factor”, acum vrea să convingă și juriul ”iUmor”

A trecut de audițiile ”X Factor”, acum vrea să convingă și juriul ”iUmor”

08 Oct 2017   •   12:00
A trecut de audițiile ”X Factor”, acum vrea să convingă și juriul ”iUmor”
Sursa foto: Gabriela Arsenie/Gabriela Arsenie

La scurt timp după ce a scăpat de emoțiile de pe scena X Factor, o concurentă revine de această dată în fața juraților iUmor” pentru a dovedi și alte calități ale sale, duminică, de la ora 21.00, la Antena 1.

Sevi Iriș a dovedit că are o voce frumoasă și că este talentată la audițiile ”X Factor” unde a participat alături de alte patru fete, în trupa Random. Cele cinci au fost apreciate de juriu și au primit toate voturile pentru a trece în etapa următoare, iar acum, Sevi speră la un rezultat asemănător și la ”iUmor”.

Sevila Iriș va urca pe scenă, duminică, de această dată alături de Francesca Barbacariu. Cele două fete vor să îi impresioneze pe Delia, Cheloo și Mihai Bendeac, dar nu cu vocea, ci cu o scenetă de teatru în care replicile sunt versuri din piesele românești din ultimii 20 de ani.

Ce părere vor avea cei trei jurați și dacă Sevi Iriș și Francesca Barbacariu vor reuși să le smulgă voturile, telespectatorii vor afla duminică, de la ora 21.00, într-o nouă ediție ”iUmor”, la Antena 1.

×
Subiecte în articol: X Factor iumor