Sezonul de toamnă „Poftiți pe la noi!” vine din 14 septembrie la Antena 1, de la 20.30, cu un mesaj de dragoste: „Poftiți de vă iubiți!”. Starurile din show-biz trec din nou la treabă sub atenta supraveghere a lui Nea Mărin, de data aceasta cu un scop cât se poate de romantic: cupluri care trăiesc o iubire ca-n filme dar nu au avut niciodată posibilitatea să se căsătorească, au acum șansa să-și vadă visul cu ochii. Complice cu unul dintre parteneri sau cu prietenii acestora, Nea Mărin și vedetele din fiecare ediție vor pune la cale nunta perfectă.
Alegerea locului de petrecere, invitații, nașii, domnișoarele de onoare sau cavalerii, ținutele, meniul, decorul, florile, cadourile, muzica sau alte performance-uri, toate vor intra în grija organizatorilor, adică a vedetelor și a lui Nea Mărin, care, pentru a putea duce la îndeplinire toate acestea, vor face diverse sarcini pentru a strange banii necesari întregii organizări.
Startul îl dau săptămâna aceasta, luni și marți de la 20.30, Andreea Mantea, Daniela Crudu, Andrei Ștefănescu de la Alb Negru și Liviu Vârciu. „Mi-a fost dor de Nea Mărin”, recunoaște Andreea Mantea, epuizată de atâta treabă.
„Omul e nebun, dar e un nebun frumos”, adaugă și Andrei Ștefănescu. Aceștia vor pune umărul la treabă pentru a face cel mai frumos cadou unui cuplu de pitici, care visează să își oficializeze povestea de iubire. Cristian și Mădălina sunt un cuplu frumos, vesel, în ciuda greutăților cu care s-au confruntat de-a lungul vieții. Cristi măsoară 1 metru 20 și muncește la circ.
Provine dintr-o familie cu șase frați, toți de statură normală. De-a lungul vieții a auzit multe glume răutăcioase la adresa lui, dar a învățat să treacă peste ele. Cristi a stat acasă până la vârsta de 14 ani. Înainte să moară, tatăl său i-a spus mamei că trebuie să îl ducă la circ pe Cristi pentru că nu voia ca băiatul să rămână acolo în sat, ci să-și trăiască viața.
Odată cu venirea la Circul de Stat din București, I s-a schimbat viața. Așa a cunoscut-o pe iubita lui, Mădălina. În urmă cu 6 ani, toamna, circul făcea spectacole la diverse case de cultură, pentru copii. Ajunși în județul Botoșani, patroana circului a aflat despre Mădălina, care e de aceeași statură cu Cristi, și a decis să îi facă să se întâlnească.
“Eu am văzut-o de pe scenă în sală. Am coborât de pe scenă și i-am spus: “După spectacol vreau să vorbesc ceva cu tine!”. De-abia așteptam să termin spectacolul. Mă gândeam tot timpul la ea. A fost dragoste la prima vedere”, povestește Cristi.
Pentru ei doi cele patru vedete vor munci pe brânci sub atenta observație a lui Nea Mărin. Aflați la Constanța, aceștia se vor confrunta cu munci care mai de care mai grele pentru a strange banii necesari organizări. Vor spăla mașini, vor face reclamă unui restaurant, vor ajunge să muncească pe șantier, vor spăla vitrine și vor face curat în mall, totul pentru a stabili toate detaliile nunții. Munca va fi cât se poate de serioasă pentru că nunta trebuie organizată în nu mai puțin de șase zile, iar povestea de iubire dintre Cristi și Mădălina îi va impulsiona.
Chiar dacă Liviu Vârciu și Nea Mărin se vor certa mai mereu, chiar dacă Andreea Mantea va fi apostrofată de Vârciu, care se pare că e oaia neagră a grupului, în cele din urmă nunta va avea loc. Nea Mărin va chema întăriri și în bucătărie, pentru ca meniul de nuntă să fie unul cu totul și cu totul special: așa se face că chef Sorin Bontea și ajutoarele sale, Mimi Nicolae și Mihai Toader, vor sosi la Constanța și își vor pune la bătaie talentul culinar pentru a pregăti o masă de neuitat. Dacă aceștia se vor ridica la înălțimea așteptărilor mirilor, telespectatorii Antena 1 vor afla luni și marți de la 20.30.