x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Asian Food Fest, de vineri până duminică, în Parcul Titan din Bucureşti

Asian Food Fest, de vineri până duminică, în Parcul Titan din Bucureşti

18 Iul 2019   •   16:08
Asian Food Fest, de vineri până duminică, în Parcul Titan din Bucureşti

Preparate japoneze, chinezeşti, coreene, turceşti, thailandeze, indiene, libaneze şi siriene şi un mix de muzică live, DJ, spectacole de dans, ateliere de inspiraţie asiatică şi demonstraţii de gătit sunt oferta primei ediţii a Asian Food Fest, care va avea loc de vineri până duminică în Parcul Titan din Bucureşti, informează un comunicat al organizatorilor.

Prima zi a evenimentului oferă posibilitatea întâlnirii cu Ansamblul de balet Arabesque, cu dansuri tradiţionale coreeane, începând cu ora 18,00. Seara continuă cu un DJ set cu ritmuri asiatice, urmat de un recital al artiştilor turci Deniz Cem şi Serkan, solist român de origine turcă.

Sâmbătă, programul începe cu o demonstraţie de arte marţiale coreene cu micii elevi ai şcolii Taekwondo Lifestyle, dar se şi cântă şi se dansează K-pop cu artiştii aduşi de Sarang Hangug şi Dance Prestige. Iar Studioul de dansuri Elmas îi invită pe spectatori să se mişte pe ritmuri orientale. După-amiaza este pentru degustări şi relaxare cu muzică de Saşa Liviu Stoianovici, care mai apoi îşi aduce colegii din trupa Balkan Taksim pentru un amestec exploziv de folclor din Balcani şi muzică electronică.

Ultima zi a evenimentului este dedicată dansurilor - o oră de K-pop, care va face deliciul fanilor acestei muzici, dans tradiţional japonez cu C-Town, dar şi Bollywood cu IndraDance Academy.

Spectatorii vor avea ocazia să urmărească şi parada de peste 50 de costume autentice din Japonia, Coreea, China, Turcia, India, Palestina, Afganistan şi Indonezia.

Pe scena Asian Food Fest va avea loc zilnic câte o demonstraţie de gătit: kimbap - varianta de sushi local şi aperitivele jumeok bap şi gimmari, unele dintre cele mai populare feluri din Coreea, preparate special pentru picnicuri în aer liber. Iar Darye sau ceremonia tradiţională a preparării şi servirii ceaiului va dezvălui secrete păstrate vreme de o mie de ani de către coreeni.

Pe toată durata festivalului, vizitatorii pot participa la diverse ateliere, de la henna indiană şi pictură pe apă turcească la caligrafie şi pictură pe lampioane şi evantaie japoneze şi pot vedea expoziţiile de pictură cu tematică coreeană şi cea de pictură şi suveniruri orientale.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este partener media al evenimentului. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Asian Food Fest