Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pentru a atinge Histria, marginea complexului lagunar Razim-Sinoe, călătoria cu autoturismul e o loterie la finalul căreia cei mai câștigați ies mecanicii auto. Dar să refacem traseul la capătul căruia am descoperit cea mai veche așezare urbană de pe teritoriul României: Histria, „pe Dunăre”, în traducerea coloniștilor din Milet (Asia Mică), întemeietorii acestei cetăți-stat impresionante prin anvergura vestigiilor și a rolului pe care l-a jucat pe scena istoriei moesiene încă de la începutul secolului al VII-lea î. Hr., când au fost puse primele pietre la temelia polisului. Am pornit dinspre Vadu (altă destinație la care ajungi tremurând din toate încheieturile din cauza asfaltului ciuruit), iar la Corbu, imediat cum am depășit paragina cimitirului, am cotit dreapta, spre vărsarea Dunării în mare. Instantaneu, șoseaua s-a refăcut într-o rană alungită nemilos printre câmpuri joase, frământate mecanizat, din bulgării cărora se ițeau, ici-colo, capete delicate de floarea-soarelui îndârjite să urmeze astrul strălucitor până-n cozile brumate ale toamnei. Doamne, românii au inventat, fără să miște un deget, infernul pe patru roți!
Fluturi albaștri, muribunzi, cărați în spinare de furnici hămesite...
Masca strâmbă a indignării nu-mi alunecase încă de pe față când am oprit în poarta Histriei, dovadă reacția muzeografiei înghesuite alături de o colegă, pentru pauza de masă, în chioșcul-casierie, locul unde se achită taxele de acces în incinta sitului arheologic (10 lei - pentru un adult; 2,5 lei - pentru un elev/ student; 0 lei pentru jurnaliști cu legitimație): „Din decembrie 2021 tot lucrează la drum, e bine acum, să fi văzut cum era înainte!”. Chicotind amabil, doamna și-a întrerupt prânzul frugal și mi-a întins biletele: „Puteți intra și la muzeu, și la vestigii”. De aici înainte, odată cu primii pași amprentați pe aleea ce șerpuiește spre istoria încremenită în piatră a Histriei, masca revoltei și a frustrării s-a fisurat, făcând loc curiozității, admirației, uimirii, bucuriei. Nu știu și probabil nu voi reuși niciodată să exprim în cuvinte tulburarea ce mă învăluie în preajma unor ruine încărcate de atâtea povești. Poate faptul că multe altele au rămas sigilate sub spărtura mozaicurilor ori în ferestruicile surpate spre țărmurile colmatate (azi) ale lagunei (cândva golf la Marea Neagră). Sunt sigur că sute, mii astfel de istorii histriene așteaptă să fie scuturate de praf și uitare. Sau poate că mă emoționează, în lumina tăioasă de octombrie, acești fluturi cu aripi albastre, muribunzi, cărați în spinare de furnici hămesite. Ori poate acești melci înfășurați în pelerine de calcar, mici și mari, lipiți indisolubil de pietrele cândva încălzite la foc de lemne. Ori poate florile glaben-mov, sărate-dulci, ademenitoare și demne, nesupuse de bătaia aspră a vântului…
Perșii lui Darius, prima demantelare
„Organizată în triburi și condusă probabil de un Sfat și de o Adunare, populația a ocupat în perioada arhaică (sec. VII-V a. Chr.) promontoriul stâncos al Histrei, unde se află acropola cu templele și instituțiile publice ale comunității...”. Pe tabla dreptunghiulară profilată pe cerul înalt al Dunării, litere validate de cercetările lui Vasile Pârvan și ale altor arheologi de prim rang ai României derulează povestea celui mai vechi oraș al țării: „Platoul de la vest a fost ocupat în special de cartiere de locuințe, fie ele de suprafață sau semiîngropate (bordeie), pe care histrienii le construiesc în spatele unui prim zid de apărare”. Imediat, prima speculație-șoc: „La sfârșitul secolului al VI-lea a. Chr., în contextul campaniei regelui persan Darius I, Histria este probabil distrusă” (îmi place să cred că histrienii și-au putut cumpăra viața și libertatea). Ce-a urmat? Histria, prădată și batjocorită, a înviat. Da, da, Aristotel dixit, iar neobosiții arheologi confirmă: „În perioada clasică (sec. V-IV a. Chr.), când este ridicat un nou zid de apărare pe platoul de vest, Histria devine o democrație. La această situație s-a ajuns poate și datorită intrării Histriei în sfera de influență a Atenei, care se impusese în lumea greacă după victoriile împotriva perșilor”. Poate…
Daco-geții lui Burebista, a doua demolare
Ce ne mai dezvăluie inscripțiile? „În perioada elenistică (sec. IV-I a. Chr.) cetatea trece printr-o perioadă de mare prosperitate, fiind atestate multe legături comerciale, dar și culturale cu marile metropole ale lumii grecești. De asemenea, cetatea se implică în conflicte zonale, precum războiul Apolloniei (n. r. - actualul Sozopol, Bulgaria) cu Mesambria (n. r. - azi Nesabar, Bulgaria), când o flotă histriană este trimisă în ajutorul aliaților apollonieni. Încetul cu încetul, Histria ajunge să fie implicată în luptele dintre regatele elenistice și/ sau regatele barbare din zonă, apoi între Mithridates al VI-lea și romani, ajungând să decadă puternic în secolul I a. Chr. și suferind o distrugere amplă în timpul campaniei balcanice a lui Burebista”. Deh, alianțele nereușite costă. Ascensiunea Imperiului Roman rezervă însă Histriei o nouă viață, mai ales după războaiele câștigătoare purtate de Traian împotriva lui Decebal. Ulterior, în vremea domniilor lui Hadrian (117-138) și Antoninus Pius (138-161) orașul de la gurile Dunării a înflorit iar, noi temple, alte ziduri de incintă, terme, edificii publice etc. fiind construite de romani, noii stăpâni. Inclusiv portul a fost reamenajat ...
Raidul goților, cea mai gravă distrugere din istoria Histriei
Ochii și mintea încep să-mi joace feste. Privesc în jur. La stânga, cavalerul trac, prins în friza de travertin, mă sfidează eroic și inutil. În dreapta, un vas pântecos ce pătează azurul în cărămiziu aduce aminte de tonele de vin și ulei de măsline schimbate de negustorii cetății pe mierea, ceara, carnea și blănurile triburilor geto-dace locale. Două-trei umbre fulgeră felin pe lângă proximitățile extrase pe jumătate din piatră spre restaurantul-cherhana din incinta sitului (unde nu este agreată plata cu cardul, aviz amatorilor de plachie de crap, helas!). Coada ochiului se (re)pliază apoi pe tăblița dreptunghiulară: „Criza romană din sec. III p. Chr. permite goților să organizeze un raid în timpul căruia Histria suferă cea mai gravă distrugere din istoria ei”. Creștinismul avea însă să permită încăpățânatei Histria să renască din nou. Chiar, oare ce locuitori, ce femei, ce bărbați, ce copii băteau ulițele pietruite ale cetății în urmă cu o mie șase sute de ani, pietre pe care călcăm (și) noi astăzi? Mirările se sting în abraziunea lagunei, nicio lămurire nu se întoarce dinspre măceșii aplecați în uitare.
Slavo-avarii au tăiat firul civilizației histriene
Declinul definitiv al Histriei s-a consumat după anul 602, când armatele Imperiului Roman de Răsărit au abandonat limesul Dunării lăsând cetățile pontice la cheremul năvălirilor din stepe. Marea invazie slavo-avară a consemnat de altfel sfârșitul vieții urbane la Histria, ultimele urme de locuire fiind atestate în prima jumătate a secolului al VII-lea p. Chr. După 1.300 de ani de civilizație, Histria se pleca în fața negurei medievale.
Primele monede de pe teritoriul țării noastre
La Histria au fost emise primele monede de pe actualul teritoriu al României. În jurul anilor 475/ 480 a. Chr., așadar în urmă cu aproape 2.500 de ani, erau bătute monede de argint ce purtau pe avers sigla orașului - un șoim putând în gheare un delfin -, iar pe revers două chipuri umane alăturate și inversate. Copia vulgară a acestor monede poate fi achiziționată astăzi la Histria prin intermediul unui aparat mecanic. Bagi leul românesc și scoți șoimul histrian. Halal!
Conducte de 20 km pentru aducția apei
Histria a cunoscut de-a lungul timpului extraordinare etape de dezvoltare. Într-una din aceste perioade doar zidurile care protejau cetatea dinspre vest aveau zece turnuri de apărare și două porți masive. Atât apa potabilă, cât și cea necesară termelor erau aduse în cetate prin conducte construite special, lungi de douăzeci de kilometri. Există ipoteze care susțin că doar colmatarea lagunei - la ridicarea orașului, golf cu deschidere spre Marea Neagră - ar fi condus la abandonarea cetății.
Episcopie în vremea romanilor creștini
Bazilica episcopală de la Histria, un edificiu de peste 60 de metri lungime și 30 de metri lățime, care ocupa în perioada romană creștină aproape 2% din suprafața cetății, a fost scoasă la lumină în anul 1969, de arheologul Alexandru Suceveanu. Pe baza acestei descoperiri spectaculoase s-a speculat că Histria ar fi deținut în secolele V-VI p. Chr. rangul de episcopie.
„Histria se află la o depărtare de cinci sute de stadii (n.r. - până-n 1.000 de metri) de gura sacră a Istrului”, Strabon, istoric antic
În mormântul unui important personaj histrian au fost descoperite nu mai puțin de 35 de schelete umane și zeci de oase de cai și măgari, toate de origine orientală. Se crede că tumulul, datând de la cumpăna secolelor VI și V a. Chr., ar fi aparținut unui războinic prețuit de histrieni pentru eforturile sale în luptele cu perșii.
2.600 de ani este vârsta estimativă a cetății Histria, considerată de arheologi cea mai veche așezare urbană de pe teritoriul României.
10 de lei costă biletul de acces la situl arheologic de la Histria. Elevii și studenții pot vizita ruinele și muzeul în schimbul modestei sume de 2,5 lei.
