Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Delicate şi deloc efemere, amforele îşi dezvăluie astăzi secretele. Scoase din pântecele corăbiilor, de pe fundul mării unde au stat ascunse mii de ani sau de sub pământ, de sub ziduri de cetăţi trecute prin lupte, ele sunt martorele deloc tăcute ale altor vremuri.
Poveştile sunt scrijelite în lut, uneori în modelele ce le dau personalitate. Înăuntru se găseau cele mai importante mărfuri de schimb: ulei de măsline, cereale, vin, măsline culese din Grecia însorită sau garum din Imperiul Roman. Marile drumuri comerciale au unit Europa în Antichitate, iar amforele au găzduit tot ce avea fiecare popor mai de preţ. O întreagă lume prinde astăzi contur datorită siluetei graţioase a unei... amfore.
În Grecia Antică, cele mai impresionante amfore erau pictate cu siluete atletice, redate într-o puternică culoare neagră. În general însă, fiecare regiune din apropierea Mării Mediterane avea propriile caracteristici. Spre exemplu, cele originare din Insula Rhodos aveau ca element distinctiv un trandafir, cele din Kos aveau întipărite un crab, iar în Knidos - un cap de taur. Înăuntru se afla uleiul de măslin, "aurul lichid" al grecilor (atât de preţios încât era folosit nu numai în alimentaţie, dar şi în medicină sau pentru obţinerea unor produse de înfrumuseţare - atleţii greci îşi ungeau corpul cu ulei de măsline pentru a-şi intensifica aura de putere şi invincibilitate), care era oferit de multe ori ca premiu în timpul jocurilor aflate sub patronajul Atenei sau ca ofrande pentru zeii protectori.
Civilizaţia minoică a ajuns la o dezvoltare de invidiat în lumea antică datorită uleiului pe care-l procesa, considerat un însemn al puterii. Miezul cărnos al măslinelor era pus în vase uriaşe de granit, urmând ca prin presare să se obţină uleiul curat, foarte căutat în lumea antică. Era turnat în amfore ce puteau avea şi înălţimi de 1 metru (conţineau 50 de litri), se sigilau la gură şi apoi erau stivuite în corăbiile ce străbăteau Mediterana. După ce amfora era golită, fie era spartă, fie se folosea mai departe ca urnă pentru depunerea cenuşei răposaţilor. Unele dintre ele au rămas sigilate timp de sute de ani, dar privirile curioase ale oamenilor secolului al XX-lea au rupt aura de mister.
La Pompei, de sub cenuşa vulcanului care a nimicit o întreagă civilizaţie au fost scoase la iveală amfore în care se păstra garum - condimentul fabulos al lumii romane. Era obţinut din intestine şi mai târziu carne de macrou sau ton, amestecată cu vin, oţet, boabe de piper negru şi ulei de măsline, lăsată la fermentat în soare. Această pastă extrem de aromată era folosită pentru a înnobila preparatele pe bază de carne (în general, doar familiile bogate îşi permiteau să se bucure de gustul acestui condiment). Apicius, primul autor de cărţi de bucate, îl adaugă printre ingredientele reţetelor sale. Dacă pasta de garum era diluată cu apă, putea fi folosită ca o băutură digestivă, medicament (se considera că era eficientă împotriva muşcăturilor, durerilor de stomac şi constipaţiei) sau chiar produs cosmetic (deşi pare neobişnuit, stătea la baza unora dintre parfumurile create special pentru cei mai norocoşi dintre romani).
