x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Arii protejate ale României. Parcul Natural Văcărești

Arii protejate ale României. Parcul Natural Văcărești

17 Mai 2017   •   23:10

La marginea Bucureștiului spectacolul naturii a dus la formarea Lacului Văcărești, o deltă aproape de Capitală. Văcărești este un lac care se află în sectorul 4 al Bucureștiului și are o suprafață de peste 180 de hectare. Lacul Văcărești a rămas ca unul din marile proiecte neterminate ale perioadei comuniste, iar timp de 20 de ani a fost neglijat de autorități, perioadă în care s-a dezvoltat într-o deltă fascinantă. Locul este alimentat de izvoare subterane, care au permis creșterea unei vegetații diverse, iar aici întâlnim peste 95 de specii de păsări, printre care egrete, cormorani, lebede, dar și șerpi de apă, tritoni, vulpi, iepuri, vidre și bizami. Prezența vidrei în Parcul Natural Văcărești este un indicator al sănătății ecosistemului. În timpul migrațiilor de primăvară și vară, zona joacă un rol important pentru mai multe specii migratoare rare. Parcul Natural Văcărești a fost înființat oficial în urmă cu un an, în mai 2016, devenind primul parc natural urban din România și prima arie naturală protejată din municipiul București.

×