x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Barcelona este cea mai căutată destinaţie în această vară, de către turiştii români

Barcelona este cea mai căutată destinaţie în această vară, de către turiştii români

06 Iun 2017   •   13:30
Barcelona este cea mai căutată destinaţie în această vară, de către turiştii români

Ţările latine sunt cele mai populare în rândul românilor ca destinaţie de vacanţă pentru această vară, Barcelona este cea mai căutată destinaţie, iar Faro (Portugalia) atrage tot mai mult, potrivit datelor furnizate de către specialiştii motorului de căutare a ofertelor de călătorie momondo.ro. 

'Dintre toate căutările efectuate pe site-ul momondo.ro, Barcelona este cea mai dorită destinaţie de vacanţă pentru această vară. Iar când vorbim de tipul de vacanţă, câteva zile petrecute pe plajă sunt în planul a 69% dintre români. Mai mult, printre alte destinaţii cu iz latin căutate pentru această vară se numără Roma, Lisabona şi Tenerife. Aflată la o distanţă mai mică de casă şi cu costuri mai reduse, Atena este o opţiune care completează topul celor mai căutate destinaţii de către români vara aceasta', a declarat Mircea Giurcă, manager marketing momondo România. 

În plus, tot mai mulţi români sunt interesaţi să descopere o destinaţie mai puţin explorată până acum: cel mai sudic oraş din Portugalia, Faro, care are cea mai mare creştere în căutări (+490%) în 2017. 

Perioada de vară este unul dintre cele mai aglomerate sezoane de călătorie din an şi, pe măsură ce zilele de iunie trec, aeroporturile încep să se umple cu români care se îndreaptă spre o vacanţă de vară relaxantă, însă mai mult de un sfert dintre români consideră stresantă planificarea unei vacanţe. 

'Din ultimul nostru studiu internaţional despre călătorii ştim că majoritatea românilor îşi rezervă concediul cu două-trei luni în avans şi că mai mult de jumătate (63%) dintre aceştia pun în mod regulat bani deoparte pentru a-şi putea permite o vacanţă. Aşadar, planificarea în ultimul moment nu este o tendinţă printre români, dar este surprinzător faptul că pentru 26% dintre aceştia planificarea vacanţei este stresantă. În aceeaşi măsură, vacanţa de vară a românilor durează în medie nouă zile, o perioadă mult mai scurtă comparativ cu cea a călătorilor din ţările nordice sau din Europa de Vest (13-16 zile), un motiv în plus pentru a lăsa grijile departe în această vară", a adăugat Mircea Giurcă.

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: barcelona destinatie turisti romani