Benidorm. Strada Romania

Siturile arheologice din jurul Benidormului îţi povestesc despre civilizaţii succesive, care şi-au lăsat amprenta asupra locului. Totuşi, la sfîrşitul veacului al XIX-lea, cînd putem vorbi pentru prima dată de o formă de turism organizat în zonă, Benidormul nu era decît un mic sat de pescari, ce fermeca prin pitorescul său.

Siturile arheologice din jurul Benidormului îţi povestesc despre civilizaţii succesive, care şi-au lăsat amprenta asupra locului. Totuşi, la sfîrşitul veacului al XIX-lea, cînd putem vorbi pentru prima dată de o formă de turism organizat în zonă, Benidormul nu era decît un mic sat de pescari, ce fermeca prin pitorescul său. Şi lucrurile au rămas astfel pînă în anii ’60 ai veacului trecut, cînd acest loc cu o frumuseţe nepămînteană se transformă în cea mai rîvnită destinaţie tu­ristică a lumii. Şi nu e nici o exa­gerare în această afirmaţie. Uriaşele hoteluri cu zeci de etaje găzduiesc aproape cinci milioane de vizitatori pe an – cifră care situează Benidormul pe o poziţie fruntaşă, după… Paris şi Londra, fiind, oricum, cel mai mare oraş-staţiune din Europa şi de pe glob (ca spaţii de cazare şi posibilităţi de divertisment).

Mai puţin accesată de turiştii români (deocamdată), staţiunea ne-a provocat, totuşi, cîteva surprize. De exemplu, faptul că edilii oraşului au dedicat o stradă României. “Calle de Rumanía” este una dintre arterele dintr-un nou cartier ridicat în partea estică, acolo unde drumul începe să urce spre culmile muntelui. Undeva, prin apropiere, se află şi străzile numite “Polonia”, “Bulgaria”… ţări din fostul bloc comunist, intrate în ultimii ani în Uniunea Europeană.

Cine-şi va arunca ochii pe hartă, va constata însă că în centrul oraşului există două străzi care trec una în alta: “Avenida de Europa” şi “Avenida de la Comunidad Europea”, din care se desprind alte artere, ce poartă numele ţărilor fondatoare ale Uniunii Europene. Probabil, pe măsură ce vor fi acceptate noi membre, se vor înmulţi şi străzile Benidormului (?!).

Un român la Costa Blanca

Dincolo de acest nume de stradă şi de turiştii români spo­radici, am remarcat faptul că nici conaţionali care să lucreze aici nu sînt prea mulţi, în ciuda faptului că la numai cîteva zeci de kilometri (sau puţin peste 100 km) se află localităţi unde tră­iesc mulţi români emigraţi (precum Alicante). Cu toate acestea, cei puţini pe care i-am întîlnit se află în poziţii-cheie.

Mihai D. (ne-a rugat să nu-i divulgăm întreg numele), de exemplu, este din Oradea şi, în momentul de faţă, este maître d’hôtel la un mare restaurant, frecventat de peste o mie de turişti zilnic: “Sînt de 8 ani în Spania şi cel mai mult aici îmi place siguranţa pe care o găsesc”. În ceea ce priveşte gastronomia, constată că sînt multe diferenţe între specificul celor două ţări: “Aici, am renunţat să mai mănînc bucatele tipic ardeleneşti, grase, condimentate. Mănînc peşte, fructe de mare, legume, fructe şi, ce pot să vă spun, e că acest regim m-a vindecat de un ulcer care îmi făcea probleme în România”.

Duce dorul sarmalelor, al mititeilor, al ciorbelor şi-al tocăniţelor; visează uneori că mănîncă din bucatele mamei. Totuşi, consideră că pentru românul aflat în trecere prin Benidorm – sau prin orice alt oraş al regiunii Valencia – ar fi o pierdere să nu guste din tradiţionalele preparate pe bază de orez, şofran şi fructe de mare (“mariscos”), între care cele mai cunoscute sînt “paella valenciana” şi “arròs a banda”.