x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii O cafea bună o cere pe a doua. De ce nu?, poate și pe a treia

O cafea bună o cere pe a doua. De ce nu?, poate și pe a treia

de Cornel Tăbăcaru     |    17 Mar 2023   •   06:00
O cafea bună o cere pe a doua. De ce nu?, poate și pe a treia

Dragii mei cu Jurnalul sub braț. Cum v-am mai spus, cititorii sunt ajutoarele mele. De multe ori chiar ei scriu articolele prin sugestiile, întrebările și curiozitățile lor. Eu doar pun părerile lor cap la cap. 

Sunt bucuros că prezența celei mai bune cafele din lume în România a stârnit atâta interes încât cred ca este vorba și de un sentiment național. Iată că suntem și noi, românii, într-o poveste cu ceva zis „cel mai bun”! Nu doar critici că suntem o piață de desfacere pentru marfa „lor” proastă. Bun așa, se zice la noi în cartier. Observ din mesajele primite că din ce în ce mai mulți oameni doresc această cafea. Asta înseamnă că noi, românii, nu mai putem fi păcăliți, nu putem fi aliniați să consumăm marfă de proastă calitate. L-am întrebat pe unul dintre cititori: „Prețul este bun?”. Mi-a răspuns: „Dai un ban, dar stai în față!”. Și, sincer, nici nu se putea răspunde altfel. Ăștia suntem noi. După care au urmat tot felul de reacții. Vă ofer doar câteva exemple: „A a fost cel mai bun cadou de 8 Martie!”. „În sfârșit pot bea două, trei cești fără să-mi bată inima de la «atâta cafea». Nu mă mai deranjează stomacul. Nu-mi mai simt capul «vâjâind»”. 

Clientul, cititorul, a început să prindă gustul. Deja întrebările lor sunt legate de aprovizionare, de bonusuri, dacă vor avea pe masă această cafea de Paște. Asta este bine. A apărut clientul educat, „cafegiul”, clientul „mort după o cafea perfectă”. Mai mult, au apărut și primii proprietarii de baruri și restaurante. Dragii mei, este „cafeaua voastră”. Voi sunteți primii vestitori ai acestei cafele. Pot pune pariu de pe acum că România, dintr-o nișă, se va transforma în scurt timp într-o piață importantă a cafelei de cea mai bună calitate. Pentru săptămânile viitoare, vă promit un reportaj din București și alte localități ale României despre oameni și locuri unde se desfată iubitorii acestei cafele. 

Până atunci, sănătate, pace și Doamne ajută!

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: cafea gust