Leagăn al prinţilor dinastiei Grimaldi, Monaco îşi dezvăluie comorile, accesibile azi şi turistului de rând.
Aparent, nimic mai uşor decât o vizită de o zi la Monaco! Un stat de doar doi kilometri pătraţi poate fi o pradă uşoară pentru turist. Şi totuşi, dacă principalele sale dimensiuni culturale pot fi explorate în câteva ore, fără cel puţin o noapte petrecută în hotelurile şi cazinourile sale, nu-i poţi pătrunde spiritul.
ORAŞUL VECHI. Monaco, numit, curent, Le Rocher (stânca), e construit pe un promontoriu stâncos dominând o fâşie de litoral de 4 km. Teritoriul minusculului stat e în întregime urban şi, în ciuda arhitecturii sale îndrăzneţe, principatul păstrează vestigii ale unei monarhii datând din secolul al XIII-lea. Într-adevăr, la Monaco se află palatul princiar în care locuieşte familia Grimaldi, cea mai veche familie domnitoare din Europa, şi tot aici se află sediul Guvernului. Monaco păstrează numeroase palate medievale, case vechi, apartamente de stat construite în 1215, când au fost ridicate şi palatul prinţului şi sala tronului.
Dacă ajungeţi în oraşul vechi, opriţi-vă să admiraţi schimbarea gardei princiare, apartamentele familiei Grimaldi şi Muzeul Napoleon. Turismul atrage anual 5 milioane de vizitatori şi aduce un sfert din veniturile la bugetul naţional. Marile cazinouri contribuie, şi ele, cu 5% la veniturile principatului. De aceea, sezonul turistic se prelungeşte tot timpul anului, nu doar fiindcă Monaco are un climat mediteranean blând, dar, mai ales, pentru că turismul e considerat principala industrie a principatului şi principalul furnizor de locuri de muncă.
VACANŢĂ DE LUX. Monaco are infrastructuri moderne şi luxoase pentru a primi turiştii: hoteluri, moteluri, centre de distracţie, cazinouri (jocurile de noroc sunt însă interzise celor care au sub 21 de ani!). Majoritatea hotelurilor se află la Monte Carlo.
Trebuie ştiut că Monaco nu are aeroport şi că deplasările pe calea aerului se fac prin Nisa. De la Nisa se poate ajunge la Monaco cu elicopterul. Neobişnuit: hotelierii oferă clienţilor care cumpără un sejur de minimum trei zile transportul gratuit cu elicoperul de la Nisa la Monaco! Din România se poate ajunge de la 2 iulie 2009, prin Nisa, şi la Monaco, cu noua cursa smart flying Blue Air. De o mare popularitate se bucură croazierele cu plecare din Monaco. Ele sunt de trei feluri: o croazieră de lux, o croazieră cu închirierea unui vas şi opriri hotărâte de comun acord cu căpitanul, şi, pentru cei care dispun de un buget mai restrâns, o croazieră cu pachebotul.
Restaurantele monegasce oferă o mare varietate de mâncăruri, iar calitatea serviciilor e în raport cu luxul turistic de la Monaco. Principatul atrage numeroase staruri, pentru că aici nu se pun impozite pe avere sau pe beneficii, iar secretul bancar e păstrat cu sfinţenie. Monaco organizează anual evenimente sportive mondiale, cum ar fi Raliul Monte Carlo, Marele Premiu de Formula 1, Festivalul Internaţional al Circului şi Open-ul de Tenis. Golful este un sport foarte popular la Monaco, iar terenurile sunt deschise tot timpul anului. Alte divertismente, cum ar fi galele de varietăţi internaţionale, se organizează la Sporting Monte Carlo, Salle des Etioles. Dansul până dimineaţa în discoteci e ceva obişnuit în principat...
UTIL
· COLECŢIE. La Monaco se află colecţia de maşini vechi a prinţului Rainier III. Cuprinde peste 100 de exemplare, între care cea mai veche e un Dion Bouton 1903 . Intrarea: 4 euro.
· ATRACŢIE. La Monte Carlo, spectacolul spectacolului este să stai în faţa Cazinoului şi să fotografiezi tot ce intră şi ce iese. Poţi avea surpriza să descoperi personalităţi venite să-şi încerce norocul în sala de jocuri.
· RALIU. În cea mai frumoasă buclă a Circuitului de la Monte Carlo se află Fairmont Hotel, cu vedere directă la... raliu şi la Marea Mediterană. O experienţă care trebuie încercată.
· OPERĂ. Monte Carlo este singurul oraş din lume unde la Operă se intră trecând prin Cazino. Clădirea a fost proiectată de Garnieri, arhitectul Operei din Paris.
Citește pe Antena3.ro