Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu. Nu e nici oraş, nici sat, nici staţiune turistică. Sau e un amestec de tot ce-şi doreşte fiecare turist care ajunge aici. Un amestec de vise, de dorinţe, de împliniri de moment sau pierderea totală a controlului, pe nisipul fierbinte. E Vama Veche.
E colorată. E kitsch. E o insulă de libertate, fără a fi o insulă. Dincolo de plaja zgomotoasă şi toridă, satul cu acelaşi nume se pierde printre străzile prăfuite, în case de pescari, cu secretele lor bine ascunse de ochii lumii prea civilizate care vine aici să se elibereze de povara cotidianului.
Pentru turiştii străini, Vama seamănă cu insula Zakinthos. Cei care au fost acolo şi s-au simţit în largul lor caută aici distracţia fără limite. Vor să bea cocteiluri la terasele improvizate pe plajă, să uite de ei, să uite de orice urmă de civilizaţie, să danseze pe mese, să se transforme în personaje dintr-o carte de nisip care se scrie pe sine la infinit, cu fiecare petrecere lungită până dimineaţa. Fiecare terasă are muzica ei, specificul ei, publicul ei. Spectacol lăngă spectacol, petrecere lângă petrecere, într-o mare de oameni care nici măcar nu-şi doresc să aleagă, pentru că se pot muta oricând dintr-un loc în altul, după bunul plac.
Pentru barmani şi pentru ospătari, Vama Veche e o binecuvântare. Aici se câştigă bine pe întreaga durată a sezonului estival, iar localnicii reuşesc să strângă într-o vară suficient de mulţi bani cât să poată supravieţui în tot restul anului, chiar şi de când a început criza economică. La fel ca pe insula Zakinthos - broasca ţestoasă a Greciei - şi în Vama Veche se munceşte până la epuizare, zi şi noapte, sfidându-se toate normele legale şi drepturile la odihnă ale angajatului. Dar cei care aleg să muncească la terasele pline de veselie îşi asumă de la început toate consecinţele, pentru că ştiu că numai astfel pot să-şi câştige banii pentru tot restul anului.
Puţini le plâng de milă barmanilor şi vânzătorilor care nu mai au timp să trăiască, din cauza programului de lucru fără oprire. Puţini îşi dau seama cum decurge viaţa acelor oameni care le stau mereu la dispoziţie şi ajung să se întrebe cum e posibil aşa ceva, cum poate funcţiona un om nonstop, asemenea unui local sau a unui magazin care nu-şi stinge niciodată luminile. Până şi neoanele cedează. Sunt înlocuite săptămânal cu altele noi şi se aruncă la gunoi, pentru că nu mai sunt bune de nimic. De ce nu sunt mai mulţi angajaţi? De ce toată povara cade pe sărmanii oameni şi nu se lucrează în ture, cu pauze, cu timp pentru viaţa personală a celor care vând nimicuri tuturor naţiilor amatoare de distracţie şi alcool? Dar asta nu se vede decât din spatele tejghelelor ieftine, de lemn, ale magazinelor sau ale barurilor.
Vama Veche nu are o formă bine definită, dar are culoare. Aceeaşi culoare ca şi insula-ţestoasă a Greciei, Zakinthos, seamănă din toate punctele de vedere cu reptila uitată pe-acolo de dinozauri. Oamenii ei îşi poartă-n spate povara vieţii pierdute pe undeva, prin nisip. Pentru că tot ce au merge mereu cu ei. Iar rocile imită formele speciei Caretta-Caretta, care şi-a făcut cuib de mii de ani pe insulă. Timpul trăieşte pe Zakinthos blestemul ţestoasei eterne.
La-nceput a fost doar ţestoasa Caretta-Caretta. Puternică, dar nu suficient încît să se apere de invadator: omul! Omul a inventat turismul. Iar turismul aproape că a îndepărtat ţestoasele de pe însoritele plaje ale Greciei. Acum s-a ajuns la un consens: în Grecia, ţestoasele şi turismul pot convieţui în pace, într-un soi de simbioză stranie între reptilă şi om. Turismul ajută ţestoasele de mare, iar ele, ţestoasele, ajută turismul. Totul se petrece pe această insulă, ea însăşi sub formă de broască ţestoasă. Purtătoarele de carapace care vin să-şi depună ouăle pe plajele turistice ale insulei din Marea Ionică au devenit simbolul acestor locuri. Poate e obsesie generală, poate chiar e adevărat, dar toate ridicăturile de pămînt ale insulei par că au forme de ţestoase, iar Zakynthos, văzută din avion, seamănă cu o Caretta-Caretta uriaşă care se bălăceşte în mare.
Turiştii se supun regulilor ei: n-au voie să-şi aşeze şezlongurile pe plajele unde mămicile Caretta-Caretta îşi depun ouăle. Trebuie să li se respecte programul şi habitatul acestor animale care pot ajunge la o talie de circa 1,2 metri la maturitate şi la o greutate de pînă la 200 de kilograme.
Şi în Vama Veche ar trebui să se ţină cont de Rezervaţia marină care protejează mai multe specii rare sau unice, dar puţini turişti vin aici pentru a explora minunile naturii. Vama înseamnă pentru unii cântec de chitară pe nisip, la foc de tabără. pentru alţii înseamnă cinci shoturi de tequila dis-de-dimineaţă, după o noapte de beţie. Alţii vin pentru concertele în aer liber şi pentru a-şi întâlni prietenii. Dar puţini şi-au dat seama că soarele arde mai tare aici decât în restul litoralului sau că apa plină de alge are efecte terapeutice.
Vamaioţii vechi, cei care-au "inventat" Vama Veche, au găsit aici spaţiul aproape sacru al ieşirii din timp. Satul de pescari, cu mâncăruri tradiţionale, mereu proaspete, mai bune decât la orice restaurant, localnicii primitori, parcă dintr-o altă lume, în ale căror case au găsit un colţ de univers pierdut în timp, i-a făcut pe mulţi să îndrăgească Vama Veche şi să se retragă aici ca într-un univers paralel. Astăzi nu mai e la fel. Dar a mai rămas pe undeva, pe aleile mereu prăfuite, prin curţile pescarilor, pe sub bărcile lor sparte, câte o portiţă care duce în acel univers atemporal din care s-a născut faima Vămii Vechi. Restul e poveste. Povestea tuturor poveştilor pe care şi le amintesc despre Vama Veche toţi cei care au trecut măcar o dată pe acolo.
Citește pe Antena3.ro
