Cinci provocări în Alpi

Cine îşi programează vacanţele numai vara, greşeşte amar. Iarna e anotimpul cel mai frumos dintre toate! O ştiu toţi cei în­dră­gostiţi de munte, de zăpadă. O ştiu schiorii, mai ales, pentru care pârtia de zăpadă este un fel de „Axis mundi”. Pentru ei – şi nu doar pentru ei – creionăm acum o hartă a vacanţelor alpine!
   
Altădată, turistul valah, moldav ori transilvan căuta în inima iernii zăpezile satului românesc, cu sănii trase de cai şi răspândind în zări sunet de zurgălăi… Astăzi căutările lui sunt mai variate, iar iernile fără schiuri în picioare au devenit pentru mulţi un nonsens. Şi pentru că pârtiile de la Azuga sau Predeal par să nu mai fie de-ajuns, iar Carpaţii sunt prea scunzi pentru visele noastre de vacanţă, am ales să plecăm în Alpi – hmmm! ne-am duce noi şi-n Himalaya, dar tare-i departe! De fapt, despre Alpi şi despre culmile lor învelite-n boran­gicuri de nea – ah! era să scriu: despre creştetele lor având cuşme de zăpadă – mă pornisem să scriu, doar că nu mă prea hotărăsc spre ce ţară, spre ce vale, spre ce staţiune să mă-ndrept.

Franţa şi „acoperişul Europei”
Să aleg oare Franţa – cu uluitorul Chamonix vegheat de Mont-Blanc (Muntele Alb – 4.808 m), cel mai înalt munte al Alpilor, adevărată fortăreaţă de gheţari şi turnuri de granit; dar şi cu minunatul Megève, din provincia Haute-Savoie, cea cu văi şi munţi pe care sunt presărate pitoreştile chalets-uri (cabane) care te îmbie cu căldura focului din şemineuri? La Chamonix – vara adevărată Mecca a alpiniştilor, bicicliştilor şi parapantiştilor, iarna Muntele Sfânt al schiorilor şi snowboarderilor – aş putea să mă îmbăt de fru­mu­seţe. Sub „acoperişul Europei”, arborii din staţiune, îm­podobiţi uneori cu cristale Svarowski (ori asemenea lor) te fac să te simţi cu adevărat într-un basm. Ori poa­te aş alege să scriu „basmul meu” la Megève, sa­vurând, după ore de schi, un tartiflette (sau o tartifletă) şi-un păhărel cu rachiu de ienupăr.

Elveţia, tentaţia „hornurilor”
Să aleg mai bine Elveţia? Aş poposi atunci la Davos, ora­şul situat la cea mai mare altitudine în spaţiul alpin european. De jur-împrejur, peisaje idilice, aco­perite de nestematele zăpezii. Ca un pictor care-şi pre­găteşte şevaletul pentru pictat, privesc în zare, „în­cadrând” între „ramele” degetelor posibile teme de lu­cru. Aici aş găsi peste 300 de km de pârtii, der­de­lu­şu­ri pe care să-ncapă toţi copiii universului şi cel mai mare patinoar natural din Europa. Ori poate mai bine co­bor la doar o mie de metri altitudine, în ospitalierul Grindelwald, cu infinitele lui pârtii pentru schiori şi snowboarderi. M-aş simţi bine acolo, având drept de­cor al va­can­ţelor mele, profilate pe zare, unele dintre cele mai celebre şi spectaculoase pis­curi ale Eu­ropei: Wetterhorn, Eiger, Monch şi Jungfrau… Hmmm: Că­lugărul şi Tânăra femeie; cum de s-or fi căpătuit munţii ăştia cu astfel de nume?

Oricum, n-aş rata ex­cursia până la Jungfraujoch (3.454 m), gara aflată la cea mai mare altitudine din Europa – şi în patrimo­niul UNESCO. Şi dacă tot vorbirăm de „hornuri”, poate m-aş îndrepta spre Matterhorn (mama „horn”-urilor din Alpi… he, he!), despre care se zice că e cel mai fru­mos din lume. Şi-atunci aş opri la Zermatt, satul va­le­zian idilic de unde, urcând pe Klein Matterhorn, Rothorn sau Gornergrat, ai dintr-o dată ului­toarea pri­velişte asupra gheţarilor şi a văilor glaciare. Aş trăi aici ameţitoarea experienţă a înăl­ţi­milor, respirând aerul tare şi um­plân­du-mi privirile cu lumina aceea de în­ce­put de lume. Dinainte, la picioarele me­le, totul ar părea că nu e decât o coală albă pe care abia a început cineva să scrie „povestea”. Ar putea fi povestea mea? Sau a ta? Oricum, înainte de a pă­răsi Elveţia m-aş duce măcar preţ de-o gură de şampanie la St. Moritz.

De ce am vorbit de năucitoarea băutură efer­vescentă? Pentru că splendida sta­ţiune, situată în mijlocul peisajului la­custru al Engadinei superioare, e celebru prin lumina ei asemănătoare cu cea filtrată printr-un pahar de şampanie ridicată spre soare. 322 de zile însorite pe an! 322 de pahare de şampanie prin care să filtrezi lumina şi fericirea! Îmi şoptesc că ar fi trebuit să mă nasc la St. Moritz, aşa n-aş fi pierdut nici o picătură din preţioasa „licoare”. Şi, poate, din când în când, n-aş fi ezitat să urc în vreunul dintre legendarele trenuri Glacier sau Bernina-Express, care să mă poarte legănat printre gheţuri.

Italia şi Regina Dolomiţilor
Despre St. Moritz se ştie că a fost de două ori gazdă a Jocurilor Olimpice de iarnă. Tot astfel şi în Italia, Cortina D’Ampezzo, zisă şi „Regina Dolomiţilor”, zâna cea bună a schiorilor italieni şi nu numai a lor. Alpiniştii o iubesc pentru pereţii de stâncă duri şi abrupţi, iar vilegiaturiştii verii pentru pajiştile perfecte pentru drumeţii. Însă schiorii nu vor rata pentru nimic în lume să încerce pârtiile pe care au schiat campionii lumii. Asta în vreme ce cei mai romantici vor trăi din plin bucuria de a se plimba prin locurile fantastice care au cons­tituit adeseori fundalul filmelor de dragoste.

Germania, vacanţă în satul cu pereţii pictaţi
Dacă mi-aş propune, spre exemplu, un traseu care să facă popas prin sta­ţi­u­nile ce au fost cândva gazdă a Jocurilor Olimpice de Iarnă (să nu uităm Chamonix, pe care am citat-o mai sus !), atunci obligatoriu voi face ruta astfel încât să ajung şi la Garmisch-Par­te­n­kir­chen, în Germania. Şi poate chiar de Anul Nou, când aici are loc Concursul de sărituri cu schiurile. Ei, nu credeţi că ar fi interesant aşa? Dacă aş avea destul curaj, m-aş înscrie şi în concurs – de fapt, am noroc că nu e deschis şi amatorilor ca mine! Însă cu siguranţă m-aş simţi bine plimbându-mă prin partea veche a staţiunii, printre casele cu fresce ornamentale – iată şi un cuvânt pe care să-l ţineţi minte:  Lüftlmalereien, pentru că aşa se spune în germană la pictura murală. Locul e pitoresc şi oamenii sunt prietenoşi, iar dacă îmi îngheaţă mâinile îmi voi cumpăra un brezel (covrig) fierbinte…

Austria – raiul schiorilor
Acum, că am învăţat ceva cuvinte nemţeşti, cred că o să pot zăbovi o vreme… în Austria. Nu de alta, dar aici este raiul schiorilor şi al iubitorilor de munte şi de zăpadă. Poate la Kitzbühel, deasupra unui munte care are un nume neobişnuit – Wilder Kaise, în tradu­cere: Împăratul Sălbatic. Şi-ntr-adevăr, pri­veliştea are o notă de… sălbăticie, dar una romantică, pe care o potenţează aerul medieval al staţiunii. Iar după ce voi fi încercat o coborâre cu schiurile pe legendara pârtie de pe Hahnen­kamm, poate am să-mi încerc no­rocul şi la cazinou, ori am să pariez la cursele de cai pe zăpadă… Ori mai bine nu, îmi iau rucsacul şi schiurile şi aleg altă destinaţie. Lech Zürs am Arlberg – sta­ţi­u­nea intimă, locul unde se spune că e imposibil să nu legi o prietenie pe viaţă? Seefeld, cu Olympiaregion şi cei 80 de km de pârtii care se întind în mijlocul unui peisaj feeric?

Ori poate St. Anton am Arlberg, şarmanta staţiune din Tirol, cu 250 km de pârtii marcate, 180 km de pârtii cu zăpadă adâncă şi 85 de te­le­gon­­dole care brăzdează cerul iernii? Dacă nici aici nu e raiul schiorilor, atunci unde ar mai putea să fie? E greu de ales între aceste douăs­pre­ze­ce destinaţii alpine din cele cinci ţări care poartă coroana celor mai înalţi munţi ai Europei… „The Best of the Alps!”, ar ex­cla­ma turistul venit de oriunde spre ini­ma bătrânului continent! Tot ce-i mai bun, tot ce-i mai frumos, pentru o va­­canţă de iarnă în care să te sim­ţi re­ge­le (regina) lumii. Şi, la o adică, e rost şi pe-acolo de sănii trase de cai îm­­po­do­biţi cu zurgălăi şi de-o noapte cu stele ris­ipite, deopotrivă, pe cer şi pe pământ.