Asociatia Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România - cu o existență de aproape șase decenii - a organizat, în parteneriat cu primăria municipiului Giurgiu, tradiționala Gală a Premiilor sale. Ceremonia a avut loc în ziua de 15 ianuarie 2015, la restaurantul PERLA din municipiul de pe malul bătrânului fluviu.
Precedată de un aplaudat spectacol dedicat poetului nostru național Mihai Eminescu, desfășurat în seara zilei de 14 ianuarie la Ateneul din localitate, ca și de o vizită la principalele obiective turistice din orașul în care tânărul Mihai Eminescu era descoperit în portul din acest oraș în anul 1867, Gala AJTR a omagiat, prin premiile sale, cele mai ilustrative producții gazetărești din domeniul presei de turism, cât și izbânzile unor firme ce-și desfășoară activitatea în cadrul industriei ospitalității. A fost o Gală transfrontalieră, cu un pronunțat caracter internaținal, la reușita căreia o contribuție aparte și-a adus Biroul de turism din localitate, condus de președintele Clara Mărculescu.
Dar iată și premiile care au fost decernate: Premiul Tezaur: Victor CRĂCIUN, pentru volumul "Eminescu regăsit"; Premiul Eveniment: Eva GLIGOR, director general al firmei Atlantic Tour; Premiul de Excelență: George Sorin NICOLESCU și Mihaela NICOLESCU, patronii firmei "Olimpic Internațional Turism SRL": George BREZOI, secretar de stat la IMM - Ministerul Economiei; Nicolae BARBU, primarul municipiului Giurgiu; Stefko BURDZHIEV, prefectul districtului Ruse; Virgil PEȚANCA, director Centrul Cultural "Ion Vinea"; prof. univ. dr. Nicolae DINESCU - Râmnicu Vâlcea; Gheorghe ȘTUBEANU, patronul Hotel Sud, Giurgiu; Marin PENCEA, patronul restaurantului Perla, Giurgiu; Lili GANCEVA (Ruse), director Euroregiunea Danubius; Nicolae PETRESCU, călăuza călătoriilor AJTR; Premiul pentru Reportaj pe calea undelor: Ana-Maria CAIA, RFI România; Premiul Tezaur: Artur SILVESTRI, la împlinirea a 10 ani de la fondarea ARP și pentru Studiile despre Eminescu; Premiul Turismul ca un maraton: Lucian CLINCIU, președintele Asociației CarpathianMan - Zărnești; Premiul Gaudeamus: Asist. univ. drd. Monica Nicoleta NEACȘU; Premiul pentru Reportaj: Nicolae LUPU; Premiul Juventus: Clubul Boreal - București, prof. Aniela CASETTI și prof. Adrian CASETTI; Premiul Anda Raicu: Monica ANGHELOVICI; Premiul Măria Sa Muntele: Dan VASILESCU; Premiul Ospeția din veac: Restaurantul Jariștea-București, Kera CALIȚA (Laura NICOLAU); Premiul pentru Reportaj TV: Corina HINKOV; emisiunea Cap Compas (TVR) - Elena DINU, producător, și Titi DINCĂ, publicist comentator; Premiul Ambasador: E.S. Faouz El ACHCHABI, ambasadorul Regatului Maroc la București; Premiul In vino veritas: Cristian PITULICE; Premiul pentru foto-reportaj: Vasile ARCANU; Premiul Cartea care zidește: Costa ROȘU (Voivodina-Serbia).
Gala Premiilor AJTR și-a încheiat periplul său la mânăstirea Comana, ctitorie a vestitului voievod Vlad Țepeș, și la Resort Casa Comana, captivant obiectiv turistic aparținând lui Gelu Palamaru, premiat, de asemenea, de AJTR.