Berna, capitala Elveției, se descoperă vizitatorilor ca o filă dintr-o carte cu fotografii din epoca medievală. Pe bună dreptate, având în vedere faptul că străzile și clădirile sale au rămas în mare parte neatinse, încă din anul 1400. Centrul medieval al orașului, cel mai bine păstrat din Elveția, este un labirint de clădiri datând din epoca Renașterii, turnuri, fântâni, poduri și străzi cu arcade. Orașul a conservat perfect aspectul medieval, dar în plus au apărut numeroase magazine, de la cele de lux la cele obișnuite, iar atmosfera îmbină liniștea cu stilul modern de viață. Mulți turiști aleg Berna ca punct de plecare pentru explorarea Alpilor Elvețieni. Regiunea de schi Oberland se află suficient de aproape pentru a vă putea petrece o zi la schi. Limbile oficiale sunt germana și franceza, dar limba vorbită de majoritatea populației este Barndutsch (dialectul german din Berna).