Fermecătoarea Românie

Vin, zgomotoase, sărbătorile de iarnă şi nimeni nu scapă din hora pregătirilor, oricum ar fi ele; pregătiri ce-ar trebui să ne facă, pentru o clipă (prea scurtă!), viaţa mai suportabilă sub anunţaţii ani de criză. Dacă nu v-aţi supărat pe lume şi nu vă gândiţi să vă baricadaţi în casă, legându-vă cu lanţul de televizor, vă propun, fie şi ca un simplu exerciţiu de imaginaţie, să facem, împreună, o călătorie prin România cea fermecătoare.

Pe Cozla în sus

Ajungem în Piatra Neamţ, cu gândul să ne continuăm călătoria spre Bucovina, şi prima consemnare o facem în capitala de judeţ. Cea mai mare atracţie a oraşului e, de o bună bucată de vreme, telecabina ce urcă de la gară până pe muntele Cozla. Privită de sus, urbea care a fost, în octombrie, gazda Congresului European de Turism Rural, etalează magnificenţa unei staţiuni montane din Alpi. Nicăieri, în România, nici măcar la Braşov, nu ai, ca aici, presentimentul că, la capătul traseului de pe Cozla (deschis, iarna, pentru schi) vei găsi o oază de lux suspendată între cer şi pământ.

De la Piatra-Neamţ spre Târgu-Neamţ, 30 de kilometri, ne abatem din drumul principal pe la Mânăstirea Horaiţa, mânaţi de curiozitatea de a vedea camera în care nestatornicul rege Carol al II-lea a fost pedepsit să aştepte, în singuratate, 75 de zile, după aventura juvenilă începută la Odessa, cu Zizi Lambrino. Călugării ne deschid încăperea în care nu se mai află, azi, decât nişte piese de mobilier. Aerul interior e încărcat de mister şi fiecare vizitator plăsmuieşte, în gând, altceva. Biserica mânăstirii are şi ea o ciudăţenie nemaiîntâlnită: în tâmpla (catapeteasma) navei, de formă ovală, a fost încastrat un balconaş din care se ţine predica. Minunaţi-vă, rugaţi-vă şi-apoi porniţi la drum, ca să ajungeţi, pe seară, în Bucovina, regiune predestinată, parcă, pentru turismul rural.

La Baciu, la Colacu

Din cele peste 6000 de pensiuni rurale din România, doar Branul poate concura, ca număr şi ca dotare, cu Suceava. Vă recomand să locuiţi la un particular, la Pojorâta sau la Fundu Moldovei unde, din trei case, una primeşte turişti. În gospodăria lui Ion Baciu-Ţăran n-am dormit doar în paturi de poveste, dar am şi gustat câteva feluri de mâncare “ca în basme”. Şi să mă explic. În primul rând, păstrăv la cuptor, gătit fenomenal, de Lucica. Din ce-a luat pe brânză şi pe carne - inteligent preparate şi puse la uscat (secretul lor nu e înstrăinat dincolo de afumătorile care au lucrat, aievea, pentru armata imperială austriacă), baciul şi-a construit pensiunea rurală cu cinci dormitoare duble, restaurant, cramă, piscină, bibliotecă... În general, greu mă mai surprinde o locuinţă la ţară, dar, vă asigur că pensiunea baciului m-a dat gata şi puţin mi-a rămas ca să nu-mi planific următoarele concedii de vară şi de iarna pe la Colacu, la Vama, la Fundu Moldovei... acolo unde, ca un fel de bonus pentru turişti, anul ăsta, s-au făcut aşa de mulţi hribi, încât culegătorii n-au avut cui să-i vândă (dar nici n-au coborât preţul, preferând să-i pună la conservat).

Muzeele cu ouă

În Bucovina, la mare căutare, în special printre turiştii străini, sunt muzeele ouălor încondeiate. Muzeul Oului din Vama, nu departe de pensiunea rurală de la care am plecat, este inedit şi cuprinde peste 3.000 de ouă din toată lumea, pe care prof. Letiţia Orşivschi le-a adunat în 12 ani de participări la expoziţii şi saloane internaţionale, dar şi ouă din Bucovina, lucrate de mâna artistei, sau altele, cu o vechime de peste 100 de ani! În colecţie, sunt ouă rare de emu, nandu, tinamu, broască ţestoasă, crocodil, flamingo, dar şi ouă de dimensiuni foarte mici.

“Concurent” cu Muzeul de la Vama e Muzeul Internaţional al Ouălor de la Moldoviţa. Lucia Condrea, proprietara colecţiei cu peste 1.200 exponate, îşi defineşte profesia sui generis de “muralistă” pe coajă de ou. De 15 ani, a dus faima ţinutului huţul în 9 ţări, fiind laureată, ne spune, la 78 de expoziţii mondiale. “Presiunea publicului străin a fost uluitoare”, declară ea. Nemţii, francezii şi japonezii sunt abonaţii cursurilor de iniţiere în arta "închistritului" cu unealta numită "chişiţă".

Nu furaţi "chipuri"!

Dacă tot ne-am aflat în zonă, să facem un scurt drum până la Suceava, la târgul popular duminical, unde poţi afla cam tot ce are mai valoros ţăranul bucovinean, de la produse alimentare tradiţionale, la artizanat şi îmbrăcăminte. După ce ne închinăm la moaştele Sf. Ioan cel Nou (în tihnă, fără cozi şi jandarmi cu mâna pe baston), tragem “la han” (de data asta la unul dintre cele mai mari şi mai cunoscute hoteluri din oraş), să luăm cea mai bună ciorbă de burtă din Suceava, pregătită de maestrul în arta culinară Constantin Grigoraş. Dacă vreţi să prelungiţi turismul religios, un drum de weekend la Moldoviţa (cu o masă gratis la trapeza mânăstirii) sau la Putna va poate aduce pace în suflet. E, totuşi, recomandat să nu declanşaţi aparatul foto când vă întâlniţi cu o călugăriţă sau cu un călugar; ei nu îngăduie asta şi se spune că vă pot chiar afurisi, dacă le "furaţi" chipul!

Am fi fost bucuroşi să aflăm ceva şi despre catedrala catolică de la Cacica dar, în drumul nostru, porţile nu erau deschise; aşa că, ne-am afundat în măruntaiele pământului, ajungând la Mina de Sare.

Pe pământ şi sub pământ

Intrarea în "ocna" Cacicăi se face pe trepte de brad vechi de peste 200 de ani, mineralizate de saramura ce a pătruns în lemn. E una dintre cele mai interesante din ţară, întrucât e foarte puţin modernizată şi păstrează aproape intacte o serie de galerii şi utilaje de minerit pe care le oferă spre vizitare. Cele mai multe obiective poartă un nume, chiar dacă, uneori, e neinspirat, precum "Puţul saramurii Eminescu". Să fim serioşi: ne iubim înaintaşii, dar nici aşa!

Salina Cacica e la 17 km de Gura Humorului, oraş care se mândreşte cu trecutul istoric şi cu unul dintre cele mai mari şi mai frumoase parcuri de agrement din ţară, cu telescaun şi pârtie de schi. La Ariniş mai afli o piscină acoperită, de dimensiuni olimpice, două bazine de înot exterioare (unul destinat adulţilor şi unul pentru copii), o sală de sport, un patinoar natural utilizat, vara, pentru role, precum şi terenuri de sport.

Trenul fără "naş"

Încheiem călătoria prin Bucovina urcând, simbolic într-un tren. Nu ne va readuce în locul de unde am plecat şi nu va opri în marile oraşe. De fapt, este un trenuleţ de munte care circulă numai pe calea ferată cu ecartament îngust de la Moldoviţa; e un drum de fier construit de un proprietar de gater din Munchen, Louis Ortieb şi dat în folosinţă în 1888 pentru transport de lemne. După ce a fost retrocedat fondului bisericesc, în 2005, s-a creat un parteneriat între societatea Calea Ferată Îngustă şi Episcopia Suceava, pentru reabilitarea liniei. Acum, calea ferată e funcţională între km 0 şi 3,6. Se circulă, vara, duminica, cu o locomotivă cu abur KRAUSS, construită în 1917. Vagoane "la comun", confort rural, călătorie... fără "naş".

Epilog

O călătorie lungă, cu multe obiective de vizitat, are nevoie de popasuri scurte şi dese. Cum spuneam, Bucovina deţine printre cele mai multe pensiuni rurale din ţară. De aceea, nu vă recomand hotelurile, pentru că acestea au o capacitate mare de cazare şi un grad redus de ocupare; se poate întâmpla, pe vremea asta, să nu fie bine încălzite. Mi s-a întâmplat, la Vatra Dornei,  unde am tremurat de frig, în octombrie, învelit cu un cearşaf zdrenţuit şi cu mai multe pături scăpate de la casare...