O bijuterie a României. În 3 kilometri erau adunate tradiții ale românilor-turci care dăinuiau de sute de ani. Cu un parfum aparte, insula Ada Kaleh era o desfătare pentru cei care o vizitau. Mi-am petrecut pe insulă câteva vacanțe ale copilăriei, dar despre asta altădată.
Măsura aruncării în aer a insulei a generat dispute chiar la nivelul înalt al nomenclaturii comuniste. Dar hotărarea a fost luată. Insula trebuia să dispară. În 1968 prim-ministrul Turciei, Suleyman Demirel, s-a oferit să preia toți românii-turci de pe insulă, care-și doresc repatrierea în Turcia. Cei mai mulți au ales Istanbulul. La câțiva zeci de metri în stânga intrării centrale în bazar, Beyazit, se află strada Ada Kaleh. Se vorbește românește și turceşte, iar cei de acolo încă spun „acasă” când vorbesc despre România. Sunt cei mai minunați turci pe care i-am întâlnit în viața mea. Până în 1989, dar și după, în anii 90' , românii care călătoreau la Istanbul nu ocoleau strada Ada Kaleh. Acolo făceau schimb de mărfuri și de acolo își făceau cumpărăturile. Acum, acest obicei nu mai există. Cei mai mulți români care merg la Istanbul nici nu știu ce a însemnat Ada Kaleh sau cei mai în vârstă nu-şi mai amintesc. Eu merg de fiecare dată. Stau de vorbă cu oamenii, cu rudele mele și mă bucur că turcii de pe strada Ada Kaleh se consideră români. Spun ei, adevărați români . Cei mai mulți călătoresc în România, se duc pe malul Dunării, unde a fost odată insula și aruncă flori în apă.
În inima Istanbulului se află o părticică de inimă românească !
Cok yasa Romanya!