În luptă cu mistralul

Am plecat din Creta joi, 1 octombrie. Cu o zi înainte am fost la internet şi ne-am interesat de vremea din zilele următoare. Prognoza era destul de bună: două-trei zile de calm plat. Nu ne trebuia mai mult ca să ajungem în Strâmtoarea Messina.

Prima zi de navigaţie s-a desfăşurat conform standardelor. A doua zi, 2.10, la ora 7:00 vântul începe să bată. La ora 15:00, marea s-a montat, vântul, din sud, avea 25-30 de noduri. Aveam borş de miel în frigider, dar nu puteam să-l încălzesc. Am reuşit să încropesc nişte sandvişuri. Am avut şi vânt, şi ploaie, şi fulgere, şi tunete, ca să ne amintim ce înseamnă să navighezi toamna.

A treia zi, 3 octombrie, din cauza vântului ajungem, navigând cu vele, la 40 de mile aproape de Zakinthos, Grecia. După ce vântul îşi schimbă cursul spre nord, reuşim să stabilim un curs aproape de cel bun.

Duminică, 4.10, s-a instalat calmul plat. Am pornit motorul. Aşa am parcurs ultimele 165 de mile până la intrarea în Strâmtoarea Messina; aceasta separă Italia de Sicilia şi face legătura între Marea Ioniana şi Marea Thireniana. Am intrat în strâmtoare luni, 5.10, la ora 9:00. La ora 12:00 am tras la dig, în micul Port Scilla, pe coasta de vest a
Italiei.

Peste "drum" se află Sicilia. Am hotărât să rămânem aici câteva zile. Aveam mari rezerve legate de călătoria noastră în Italia. Mă gândeam la felul în care ne vor primi şi privi italienii, sătui de românii care fură, violează, escrochează. Este bine-cunoscută legenda Scillei şi Caribdei, descrisă de Homer în Odiseea. Circe îl avertizase pe Ulisse despre existenţa celor doi monştri care împiedicau înaintarea corăbiilor: Scilla pe coasta vestică a Italiei şi Caribda pe coasta de est a Siciliei, unde se află oraşul Messina.

Scilla este un oraş de coastă în Regiunea Calabria. Localitatea are 5.000 de locuitori şi este construită pe verticală. Casele sunt mici, majoritatea au un etaj sau două. Străzile sunt înguste; pe unele abia se pot strecura scuterele.

CASTELUL LUI ULISSE
Simbolul oraşului este o stâncă pe care se cocoaţă un castel. Se numeşte Castelul Ruffo. Sunt numeroase legende legate de construcţia acestui castel. Originile lui datează dinainte de Ulisse, care a construit partea veche în cinstea Minervei. Castelul a fost ulterior fortificat de romani. După ce a fost ocupat pe rând de bizantini, normanzi, etc., este preluat de Carol de Anjou în secolul al 13-lea. În 1542 intră în posesia familiei Ruffo, care îl renovează. Centrul oraşului se află la 72 de metri deasupra nivelului mării. Asta înseamnă că orice localnic face zilnic un bun antrenament ducându-se doar la cumpărături.

Ne întrebam cum o fi să cari mobila până la casa ta situată pe scări
la 60 de m deasupra mării. Am găsit supermarketuri foarte bine aprovizionate. Într-unul din acestea, trei românce pălăvrăgeau. Le-am salutat şi,vă jur pe onoarea mea, am văzut cum li s-au strepezit dinţii.

Am stat în Scilla până joi, 8.10, când au sosit Bogdan Albu, fiul cel mic al lui Marius, şi Claudia, soţia lui. Vom naviga împreună o porţiune. Imediat ce au sosit de la gară, am plecat în oraş, am făcut o apro-vizionare şi am plecat. Ne-am propus să vizităm, în funcţie de vreme şi de timp, o parte din insulele Eole. Acest arhipelag se află la 35 mile distanţă de coasta Siciliei. Insulele sunt de origine vulcanică. Doi vulcani sunt activi: Stromboli şi Vulcano. Am ales să deschidem seria cu Insula Vulcano.

Sâmbătă (10.10) am plecat la Insula Lipari aflată la 15 mile de Insula Vulcano. Am tras întâi la un ponton de unde am luat motorină: 385 de euro pentru 320 de litri. Comparând cu Egipt, combustibilul este foarte scump. Ce să-i faci, distracţia costă! Primul drum, la internet, să vedem o prognoză meteo. Vremea urma să se strice. Ne-au confirmat asta şi nişte francezi. Ne-au spus că vine Mistralul: un front de presiune joasă însoţit de ploi şi vânturi puternice. Marius a decis să plecăm imediat.

Am plecat în grabă cu Bogdan şi Claudia să facem o aprovizionare. Am intrat la o măcelarie. Auzindu-ne vorbind, patronul ne întreabă dacă suntem români. La răspunsul nostru afirmativ ni-l arată pe Georgel, românul, care dezosa un pui. Noi eram încântaţi, dar Georgel nu. A continuat să-şi facă treaba, ignorându-ne.

 Alte două fete care lucrau într-un supermarket, la raionul de legume-fructe, s-au arătat la fel de strepezite atunci când am încercat să vorbim cu ele. Şi eu care aveam emoţii cu italienii! Am cumpărat tot ce aveam nevoie şi la ora 18:00 am plecat. Am stabilit să mergem spre Insula Ustica. Am mers cu motorul pe calm plat până a doua zi (11.10) în jurul orei 4 a.m., când vântul s-a întărit la 10-12 noduri.

Pe măsură ce înaintam şi se lumina de ziuă, puteam vedea cum se apropie de noi un front larg de nori negri. Fulgera şi tuna din toate părţile. La 9 mile distanţă de insulă, s-a pornit o furtună cu vânt de 40 de noduri şi ploaie torenţială. Nu a durat mai mult de 10 minute. Ni se părea că nu mai ajungem. La ora 9:00 am reuşit să intrăm în Portul Santa Maria al Ustica. Uzi, flămânzi şi epuizaţi.




ZI CU GHINION
Insula Ustica se află la 36 de mile distanţă de Sicilia. Are o istorie zbuciumată. Se ştie că era locuită în jurul anului 2000 i.C. A fost ocupată de greci, de cartaginezi, de romani. În secolul al VIII-lea, Bourbonii au colonizat-o. În zilele noastre, Ustica este un port de pescari. Insula este fertilă, fiind de origine vulcanică. Marea atracţie pentru turişti sunt casele şi magazinele cu pereţi exteriori pictaţi. În apropierea insulei se află locuri excelente pentru snorkelling şi pentru scufundări.

Am vizitat orăşelul la care se ajunge urcând fel de fel de scări. Un barman la al cărui local am sevit bere şi grappa, ne-a salutat: Bună seară! E căsătorit cu o româncă. Un localnic ne ajută să dezlegăm enigma ursuzeniei româncuţelor de pe-acolo. Multe s-au căsătorit în Ustica cu gând că se căpătuiesc. N-a fost aşa; oamenii sunt modeşti, iar condiţiile de pe insulă nu permit cine ştie ce aventuri financiare. Probabil că la fel s-a întâmplat şi în alte insule.

Marţi, 13.10. Marius este foarte reţinut când vine vorba de marţi şi de 13. Este, ca s-o spunem pe şleau, superstiţios. Să vedeţi ce ni s-a întâmplat: la ora 1:30, rafale violente de vânt apleacă yachtul. Marius a ieşit pe punte. Vântul sufla cu 45 de noduri. Ancora grapase şi yachtul stătea sprijinit cu bompresul în ponton. Am ieşit şi eu şi Bogdan afară. Spectacolul era înfiorător. Apa mării era spulberată peste tot de parcă viscolea. Vântul şuiera asurzitor.

Marius şi Bogdan au legat tot felul de funii de barcă şi de ponton. Eu m-am ocupat de baloane având grijă ca barca să nu se izbească de dig. Nu am reuşit în totalitate şi la un moment dat s-a izbit tare. A lăsat o urmă serioasă în fibră. A fost incredibil. Rafalele aveau şi 50 de noduri. Am stat de veghe toţi trei până la ora 5 dimineaţă. Eram epuizaţi, dar ceva mai liniştiţi. Ne-am culcat.

După jumătate de oră, barca se izbeşte puternic de ponton. Marius a ieşit din nou să vadă despre ce era vorba: se formase resaca. Vântul slăbise, dar valurile au rămas. Marius a rămas de cart până la ora 10:00, când totul s-a mai liniştit. Aţi înţeles cred de ce nu suntem prea încântaţi de ziua de marţi, 13. Alte întâmplări nu au mai fost în acea zi.

Am făcut un borş de peşte, am făcut aprovizionarea şi am mai servit ceva grappa de-a noastră, adică ţuică de Mâneciu. Miercuri, 14.10, eram gata de plecare, dar o ploaie torenţială ne împiedica să ne dezlegăm de dig. Aşteptăm să treacă şi apoi pornim.

Marius stabileşte cursul următoarei etape: Strâmtoarea Bonifacio. Au urmat zile deloc plăcute. A plouat, am avut vânt în rafale de până la 30 de noduri. Am reuşit totuşi să navigăm cu vele. Vineri (16.10) din cauza vântului la 30 de noduri nu putem să ajungem în strâmtoare. Marius decide să ne adăpostim la un ancoraj pe coasta de est a Sardiniei. Am ajuns în ancoraj dimineaţă în jurul orei 9:00. Am reuşit să dormim, cu excepţia Claudiei. Din cauza răului de mare, Claudia a dormit sau a zăcut pe tot parcursul pasajelor de navigaţie. Prindea şi ea viaţă doar în momentul în care ajungeam la un ancoraj.

A fost, cum s-ar spune, un pasager letargic ca Martin Stricland, doar că nu a consumat "apă de foc", ci doar ceai. Drumul nu a fost uşor. Marius şi Bogdan au stat de cart continuu. În jurul orei 2:00 (17.10) am intrat în Strâmtoarea Bonifacio. Este un pasaj greu pe timp de noapte. Canalul care desparte Sardinia de Corsica este aglomerat cu insule, stânci şi recifuri. La acestea se adaugă diversele ambarcaţiuni şi felurite lumini de la insulele dimprejur. Cu doar 12 mile înainte de Portul Bonifacio, vântul începe să sufle din faţă cu 24-27 de noduri.

Avem emoţii, am vrea să ajungem odată. Portul Bonifacio este un istm săpat în stâncă, situat în partea de SW a Peninsulei Corsica. Intrarea este spectaculoasă: pereţii înalţi de calcar formează un zid care se deschide doar în momentul în care eşti foarte aproape de faleza de stâncă. Pătrundem în port cu adrenalina crescută.

Portul Bonifacio este cunoscut încă de pe vremea lui Homer. Legendele spun că piraţii au avut o bună ascunzătoare aici; de unde şi denumirea de corsari. Corsica este mai aproape de Italia decât de Franţa. Portul a fost ocupat de genovezi, sub conducerea contelui Bonifacio, în anul 828. Genovezii au ridicat aici o fortăreaţă care a fost greu încercată de-a lungul secolelor. Fiind aşa de mult timp sub ocupaţie genoveză, Bonifacio este un oraş mai mult italian decât francez. Vechiul oraş situat pe înălţimi are case de patru şi cinci etaje, cu nişte scări înalte şi înguste care te fac să gâfâi numai când le vezi. Portul de yachturi este foarte aglomerat. Vara nu este loc nici de o bărcuţă de hârtie.

Aici am întâlnit un jurnalist francez, Frederic, care lucrează la o revistă de yachting. Ne-a luat un interviu. Mâine, 21.10, pornim din nou la drum. Claudia va lua un avion până acasă. Vacanţa ei a luat sfârşit. Bogdan ne va însoţi în continuare. Următoarea ţintă este Marsilia. Expediţia continuă spre Gibraltar.