Ca să puteţi înţelege cum arată un sat cu mai multe uliţe decît case, unde te pierzi ca într-un labirint, trebuie sa ajungeţi în sud-vestul judeţului Harghita, la 25 km de Odorheiu Secuiesc.
Desprins de lume, aşezat în decorurile lui de poveste, satul Înlăceni s-a ridicat din străvechime, pe locul unde odată au fost ruinele unui castru, unde, în secolul II, a poposit vestita Legiune a XIII-a Gemina.
Ceea ce îl face unic astăzi în lume, sunt cele 161 de case (cea mai veche ridicată în 1742), bijuterii de arhitectură rurală, construite din lemn pe fundaţii de piatră de prund, vopsite în alb şi azuriu, cu uşi pictate, presărate într-un labirint de sute de uliţe şi ulicioare, care pornesc concentric - din inima localităţii, de la biserica gotică cu inscripţii runice din secolul al XV-lea, de confesiune unitariana - spre cele patru intrări ale satului.
Fără o călăuză, străinii se pot învârti ore şi zile în cerc, iar poveşti despre călători care n-au mai găsit ieşirea din labirint circulă cu duiumul.
În sat au mai rămas 143 de oameni în toamna vieţii. Tinerii au plecat să-şi caute norocul în lumea largă. Grădiniţa s-a închis, şcoala a fost închisă şi ea acum patru ani.
Labirintul vieţii şi vremurile au aşezat satul ca sub un clopot de sticlă, astel încât cei care au norocul de a ajunge până aici se freacă la ochi, închipuindu-şi că au nimerit într-un basm, care tocmai se povesteşte, în prezenţa lor.
Inlăcenii, toţi de etnie maghiară, oameni primitori şi comunicativi, trăiesc în localitatea lor, cuibărită între munţi, ca nişte custozi ai unui muzeu în aer liber.