Chiar dacă cele mai multe pachete turistice de Revelion sunt deja epuizate, nehotărâţii mai au şanse să găsească oferte foarte bune, în locurile cele mai speciale din România. Cei dornici de inedit la trecerea dintre ani pot alege Revelionul la Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac, unic în sud-estul Europei, sau un pachet cu excursii tematice în zonele istorice din Ţara Haţegului. O altă alegere deosebită ar putea fi Revelionul la malul mării sau în Delta Dunării. Toate aceste oferte speciale, atât ca încărcătură culturală, cât şi ca frumuseţe a peisajelor, atrag şi din ce în ce mai mulţi turişti străini, care descoperă că România este o destinaţie demnă de a fi trecută pe lista priorităţilor.
Una dintre cele mai spectaculoase alegeri pentru Revelion este Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac. Din 2005, hotelul este construit în fiecare an, în inima Munţilor Făgăraş, la o altitudine de peste 2.000 de metri, după ce îngheaţă Lacul Bâlea, astfel încât să poată fi tăiate blocuri de gheaţă pentru construirea clădirii unice în această parte a Europei. Hotelul poate primi, împreună cu igluurile ridicate pe aceleaşi principii, cel mult 40 de turişti, dacă aceştia aleg să doarmă în camerele de gheaţă, dar petrecăreţii se pot caza şi în cabanele de la Bâlea Lac, iar cei care nu mai găsesc locuri libere nici în cabane, petrec noaptea de Revelion la Bâlea, apoi coboară în localităţile din apropiere, unde încă mai pot găsi oferte de cazare, la Cârţişoara, Avrig, Albota sau în altă localitate învecinată. La Bâlea Lac se poate ajunge, în timpul iernii, doar cu telecabina, de la Bâlea Cascadă, Transfăgărăşanul fiind închis, din acest punct. Cei care aleg un astfel de Revelion trebuie să cunoască bine programul telecabinei, pentru că nu pot urca sau coborî după ora 16.30, iar dimineaţa pot coborî de la Bâlea Lac după ora 9.00. În condiţii de vânt puternic, telecabina nu circulă, pentru a nu pune în pericol turiştii. Distracţia continuă la Bâlea Lac şi pe 1 ianuarie, cu jocuri de iarnă în Winter Park, iar seara vine cu încă o petrecere pentru turişti, iar preţurile pornesc de la circa 400 de euro de persoană, pentru două nopţi, incluzând cinele festive şi cazarea. Cei care vor să doarmă la Hotelul de Gheaţă mai trebuie să ia în calcul preţul de circa 100 de euro pe noapte, pentru o cameră, dar ar trebui să se gândească şi la o cameră la cabană, dacă nu vor rezista la temperaturile scăzute.
Petrecere cu istorie, la pachet
Una dintre cele mai speciale oferte de Revelion este “Pe urmele istoriei, în Ţara Haţegului”, o idee lansată de Costin Corboianu (Scorillo Travel Vacanţe), cunoscut pentru ineditul excursiilor cu specific românesc, pe urmele istoriei, culturii şi tradiţiilor, pe care le organizează în toate zonele ţării. De această dată, pachetul gândit pentru cei care vor un Revelion deosebit este în Ţara Haţegului, pentru patru zile, cu autocarul. “Pornim de la Bucureşti, spre Sibiu, la ora 7.00, pe 30 decembrie. Facem o primă oprire la târgul de la Sibiu, vizităm centrul, apoi pornim spre Deva, unde vizităm cetatea şi Muzeul de dacologie, absolut fascinant. A doua zi vizităm Timişoara şi Castelul Corvinilor, de la Hunedoara, iar în cea de-a treia zi, vizităm cele mai vechi biserici de piatră din zona Haţegului, respectiv biserica de la Denuş şi Rotonda, de la Geoagiu. Cazarea este la un hotel de trei stele de la Deva, unde petrecem şi noaptea de Revelion, dar şi a doua seară, cu cine festive, orchestră şi DJ, iar pe 1 ianuarie organizăm un carnaval”, spune Costin Corboianu. Iar preţul unui astfel de pachet este 1.350 de lei, la fel sau chiar mai mic decât pentru un pachet de Revelion cu trei nopţi de cazare, cină festivă şi foc de artificii la o pensiune de pe Valea Prahovei.
Trecerea dintre ani la malul mării
De câţiva ani, litoralul a devenit o atracţie şi pentru Revelion, iar ofertele hotelierilor şi ale agenţiilor de turism s-au înmulţit. Pe lângă ofertele de la Constanţa, Mamaia sau Mangalia, la hotelurile cele mai mari, Vama Veche s-a lansat în forţă anul acesta, după ce a înregistrat un trend ascendent în ultimii trei ani, iar ofertele sunt diversificate. Preţurile pentru o noapte de cazare sunt între 60 şi 80 de lei la pensiunile de două margarete, iar la hotelurile de trei stele, între 100 şi 220 de lei. Petrecerile de aici sunt la fel de spectaculoase ca şi cele din sezonul estival, indiferent de temperatură, chiar dacă încă nu se organizează unitar cei care oferă cazare pentru această perioadă. Cei care vor să petreacă noaptea dintre ani pe plajă, apoi să se încălzească şi altfel decât cu vin fiert sau dansuri, pot să meargă şi la Mangalia, unde deja se vând pachete turistice pentru această perioadă. „Se merge din ce în ce mai mult pe litoral, pentru că e o noutate, dar şi pentru că e mai ieftin. Sunt preţuri de 700-800 de lei pentru un pachet de trei nopţi cu cină festivă de Revelion şi acces la SPA, la Hoteul Paradiso, faţă de preţurile de 2.000-4.000 de lei pe Valea Prahovei. La Mamaia, hotelul Yaki a venit cu o ofertă foarte bună de Revelioin, la 1.900 de lei de persoană, pentru patru nopţi de cazare, cu petreceri tematice, acces la SPA şi două terapii, la alegere: masaj, împachetare cu nămol, masaj facial sau împachetări cu ciocolată. Avem pachete şi în Eforie Nord, chiar şi cu all inclusive”, explică Adrian Voican, reprezentantul agenţiei Bibi Touring. Iar ofertele sunt deja diversificate. „La hotelul Mera Onix, din Jupiter, turiştii vor avea parte de all inclusive de Revelion, tema Revelionului fiind «The Great Gatsby». Un turist va plăti pentru trei nopţi de cazare cu regim all inclusive, cu Cină de Revelion, 1.488 de lei. La Mamaia, un turist va plăti, la hotelul Sulina, de patru stele, 559 de lei pentru trei nopţi, în cameră dublă, cu cine şi brunch inclus, iar cina festivă va mai costa între 300 şi 370 de lei de persoană, în funcţie de restaurantul ales”, spune şi consultantul în turism Traian Bădulescu.
Atracţii în Delta Dunării şi în nordul Dobrogei
Din ce în ce mai multe oferte sunt şi în judeţul Tulcea, pentru Sărbătorile de iarnă. În Delta Dunării, se organizează de trei ani Revelionul la Green Village în localitatea Sfântu Gheorghe, dar şi în alte localităţi. Pe malul Dunării, la Hotelul Delta, din Tulcea, se face în fiecare an Revelion cu petreceri tematice şi, dacă vremea e bună, se pot face inclusiv excursii pe apă, la cerere, cu nave de peste 80 de locuri. Dar se pot face şi excursii tematice în zona continentală, în Munţii Măcinului. „Abia de acum încep să se construiască pachete turistice pentru iarnă, în judeţul Tulcea, după ce am lansat o provocare pentru agenţiile de turism. Probabil vor fi oferte complexe, începând de anul viitor, dar şi acum sunt hoteluri şi pensiuni deschise iarna, în Delta Dunării, la Sulina, Crişan, Mila 23, iar în zona continentală, la Jurilovca, Mahmudia, Greci, Luncaviţa şi în alte mici localităţi, unde se organizează Crăciunul şi Revelioul, iar în unele locuri se organizează şi Sărbătorile pe stil vechi, în luna ianuarie”, spune Cătălin Ţibuleac, preşedintele Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD).
Revelionul la mare a devenit deja o tradiţie pentru români, în ultimii 10 ani. Chiar dacă nu vorbim despre un număr mare de turişti - totalul nu depăşeşte 2.000. Sunt mai multe hoteluri de pe litoral deschise tot timpul anului, care au încălzire centrală, îşi promovează cu succes ofertele. Vorbim în general de hoteluri de la 3 stele în sus din Mamaia, Constanţa şi Mangalia.
Traian Bădulescu, consultant în Turism
Relaxare, wellness, SPA şi tratamente la Mangalia
Centrele de tratament sunt închise în perioada Sărbătorilor de iarnă la sanatoriul balnear de la Mangalia, dar numai pentru câteva zile, reluându-şi apoi programul normal. În acest timp sunt deschise centrele SPA ale hotelurilor care organizează şi petreceri de Revelion. Mangalia este staţiune balneo-climaterică de interes naţional şi internaţional, faimoasă pentru tratamentele cu apă de mare şi cu apă sulfuroasă care se fac aici, în orice perioadă a anului. Una dintre principalele atracţii ale bazei de tratament de la Mangalia este piscina acoperită, cu apă de mare încălzită, în care se poate înota şi iarna, însă cei care merg la terapie trebuie să ştie că nu pot face proceduri dacă nu au mai întâi o trimitere de la medicul curant şi analize medicale la zi. Unele afecţiuni se tratează cu apele minerale sulfuroase, clorurate, bicarbonate sau sodice mezotermale, la temperaturi de 25-27 de grade Celsius, dar alte afecţiuni pot fi amplificate, dacă nu se alege tratamentul adecvat, în funcţie de starea sănătăţii fiecărei persoane. Foarte apreciate sunt împachetările cu nămolul terapeutic extras din lacul Techirghiol, dar foarte important este şi bioclimatul marin, bogat în aerosoli salini.
Muzeul de Istorie şi Arheologie din Mangalia
Cei care merg la mare şi iarna se pot bucura de oferta culturală deosebită a zonei cu o puternică încărcătură istorică. Un muzeu ridicat pe vechea Cetate Callatis este principala atracţie culturală din sudul litoralului. Muzeul de Istorie şi Arheologie din Mangalia a fost inaugurat în anul 1959, după ce lucrările de modernizare ale oraşului au scos la iveală nenumărate vestigii din perioadele neolitică, greacă, romană şi romano-bizantină. Muzeul include o varietate de obiecte cu mare valoare istorică, începând cu exponatele aflate în incinta muzeului şi încheind cu monumentele arheologice aflate pe teritoriul municipiului Mangalia: zidul de apărare al Cetăţii Callatis, Necropola Romano-Bizantină şi Mormântul princiar. În cadrul expoziţiei organizate în interioriul muzeului, vizitatorii pot admira coloane, capiteluri, frize cu metope, vase ceramice, amfore, opaiţe, statuete, vase din sticlă, stele funerare, inscripţii, reprezentaţii ale unor zeităţi, podoabe şi bijuterii, monede, ustensile şi multe alte obiecte cu însemnătate istorică. Un exponat foarte important este mormântul cu papirus, ce datează din secolul al IV-lea î.Hr.