x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Istorie şi ape străvezii

Istorie şi ape străvezii

de Simona Chiriac    |    30 Apr 2009   •   00:00
Istorie şi ape străvezii
Sursa foto: Tudor Cireş/Jurnalul Naţional

Chiar şi în Turcia turiştii sunt atraşi de Grecia antică



Kusadasi este una dintre destinaţiile preferate de turiştii români. Şi asta pentru că această staţiune se bucură de o aşezare privilegiată: pe malul Mării Egee (o mare cu ape străvezii şi calde), la mică distanţă de importante puncte de interes: Efes, Pamukkale, Templul lui Artemis sau Casa Sfintei Maria, pentru a enumera doar câteva. În afară de "explorarea" istoriei, turiştii se pot bucura şi de explorarea lumii de sub ape, în Kusadasi organizându-se aqua safari sau scuba diving.

RELAXARE. Pentru adepţii plimbărilor, interesante pot fi cele pe spinarea unui cal sau, dimpotrivă, la volanul unei maşini de teren. Peisajele vă vor răsplăti efortul.

Dacă vă doriţi doar relaxare, cele peste 15 plaje cu nisip fin sunt mângâiate de soare timp de 300 de zile pe an. Mai greu va fi pentru dumneavoastră să o alegeţi pe cea potrivită stării de spirit.

Ademeniţi să vină în Kusadasi sunt şi pasionaţii de shopping. Marele Bazar are pentru ei o comoară care de-abia aşteaptă să fie descoperită.

Biblioteca lui Celsius

Construcţia ei a început în anul 117, încheindu-se 18 ani mai târziu, devenind cu timpul una dintre atracţiile Efesului. Biblioteca adăpostea peste 12.000 de suluri de papirusuri, aşezate în nişe, de-a lungul pereţilor sau pe rafturi. Interesante sunt cele patru statui aflate chiar la intrarea în bibliotecă. Ele întruchipează Înţelepciunea, Cunoaşterea, Destinul şi Inteligenţa.

Terasele albe

Este o minune a naturii care stârneşte de fiecare dată entuziasmul. Terasele cu apă caldă (33 grade C), bogată în bicarbonat de calciu, au dat şi numele acestui loc, "Castelul de bumbac". Despre aceste ape se spune că tratează diverse boli de piele sau de ochi, astmul sau reumatismul. Piscina Cleopatriei poate fi un moment de relaxare, dar şi o călătorie în istoria veche: pe fundul piscinei se zăresc frânturi din coloane de marmură.

"Frumuseţea este eternitatea care se priveşte lung în oglindă"
Kahlil Gibran - filozof

×
Subiecte în articol: asia mică asia mic