x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Momente de răgaz în Novi Sad

Momente de răgaz în Novi Sad

de Irina Munteanu    |    10 Oct 2010   •   00:00
Momente de răgaz  în Novi Sad

La sfârşitul lui august, am ajuns pen­­tru o săptămână la Novi Sad, pentru a participe la cursurile şcolii de vară or­­ga­nizată de Balkan Investigative Re­por­ting Network. Nu există tren direct de la Bucureşti la Novi Sad, şi nici măcar din Timişoara la Novi Sad, aşa că singurul mod în care se poate ajunge cu tre­nul este de a merge până în Belgrad, şi de acolo cu un tren local până la Novi Sad.

1. Într-o după-amiază, după ore, am eva­­dat din Petrovaradin, fostă cetate, acum incintă unde se află un hotel, un mu­­zeu, dar şi câteva terase şi galerii de ar­­tă. Aici se desfăşoară şi festivalul de mu­­zică EXIT. Am trecut podul peste Du­nă­re şi am ajuns într-un oraş în care oa­me­nii ştiu să se distreze până seara târ­ziu cu o bere Lav neagră la o terasă sau plim­bându-se pe străzile liniştite din cen­­trul oraşului. Dunărea respira lent în aerul fierbinte. Câţiva pescari fana­tici îşi ocupaseră locurile obişnuite pe ma­lul fluviului.

Un vas de croazieră îşi du­­cea pasagerii, pensionari înstăriţi din Ger­­mania, în plimbare prin oraşele de la Du­­năre. Am admirat îndelung sculptu­ra „Familia", operă a artistului J. Soldato­vic, monument dedicat victimelor recilor zi­le de ianuarie 1942, când ungurii au exe­­cutat un număr imens de evrei şi sârbi. O fată cu fustă scurtă şi ciorapi trei sfer­­turi în dungi îşi aranja părul în vitrina unei librării; un bărbat în vârstă încerca să vândă pantofi second-hand de da­mă la o tarabă. În piaţa în care domină ca­­tedrala catolică, bătrânii hrăneau po­rum­beii, iar copiii alergau să-i prindă. Un băr­bat vindea arme de plastic, un altul, vu­vuzele, iar un tânăr făcea desene, apă­rându-se de culorile otrăvitoare cu o mas­că.

După ce am vizitat muzeul ora­şu­lui, aflat în incinta fortăreţei, am cum­părat o carte scrisă de Angelina Canko­vici Popovici, ca să înţeleg puţin din istoria acestui loc plin de detalii arhitectu­ra­le fermecătoare şi de statui inedite. No­vi Sad înseamnă „plantaţie nouă" şi es­te capitala Voievodinei. Numele de Pe­trovaradin e compus din grecescul „pe­tra" - „piatră, ungurescul „var" - „oraş" şi turcescul „din" - „credinţă". For­tăreaţa, construită de austrieci între anii 1962 şi 1780 ca un punct de apărare îm­potriva invadatorilor turci, are şase por­ţi mari, mai multe intrări mici şi 16 ki­lometri de coridoare subterane, cons­trui­te pe patru niveluri, parţial accesibile tu­r­iştilor. Simbol al oraşului este turnul cu ceas, aflat de asemena în incinta for­tăreţei. Ceasul are două ciudăţenii: acul mai mare indică orele, şi nu minutele, iar în timpul verii se mişcă mai repede decât iar­na, din cauza reacţiei la temperatură a mecanismului. De pe platoul unde se află turnul cu ceas se deschide o pers­pec­tivă minunată asupra oraşului, cu acoperişurile lui de ţiglă şi turlele bise­ricilor care străpung verdeaţa.


Muzeul apiculturii
În ultima zi a Şcolii de vară, sâmbătă, înainte de a ne despărţi şi a o lua fiecare spre colţul lui de Europă, am mers în excursie în Furska Gora, o zonă turistică apropiată de Novi Sad. Am vizitat o mânăstire, unde tocmai era botezat un copil, iar uimitoare a fost modestia ceremoniei. Copilul era ţinut în braţe de un bărbat îmbrăcat în haine de stradă, iar preotul ţinea slujba înconjurat de turişti. Apoi ne-am oprit la Muzeul apiculturii din oră­şe­lul Sremski Karlovci, unde am degustat două soiuri de miere, dar şi câteva feluri de vin, dintre care două, dulci şi cu arome de ierburi medi­cina­le, mi-au rămas ca piese rare în memorie. Reţeta acestui vin dulce, numit Bermet, este una secretă, dar printre ingrediente, în afară de vin şi plante medicinale, se află stafidele, nuc­şoa­ra, muştarul şi vanilia. Vinul a adus faimă şi premii familiei Zivanovici.

Mu­zeul aparţine familiei Zivanovici, care are alături şi o cramă unde păstrează Riesling itali­an şi de Rhin, dar şi vinuri roşii. Când profesorul Jovan Zivanovici (1841-1916), care preda limba sârbă la Gimnaziul şi Seminarul din Sremski Karlovci, s-a îmbolnăvit de tuberculoză, avea deja trei copii. Boala l-a făcut să se retragă din activitate şi să se dedice apiculturii, iar mai târ­ziu a devenit cunoscut drept „părintele apiculturii raţionale din Iugoslavia". Trebăluind zilnic în preajma stupilor, profesorul s-a însănătoşit şi a mai devenit tată de zece ori. Pentru că era un om foarte credincios, el s-a gândit că şi cele care îi redaseră viaţa, albinele, trebuie să aibă acces la un spaţiu sfânt, şi de aceea a construit un stup în formă de biserică, care poate fi văzut în muzeu alături de bucăţi de ceară şi unelte specifice albinăritului. Fiul său Zarko (1875-1933) şi nepotul său Borivoje au dus mai departe tradiţia familiei, iar acum strănepotul Zarko este cel care se ocupă de producerea mierii.

×
Subiecte în articol: destinaţii turistice