Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Potrivit cumvaplace.ro, Mont Blanc sau Mont Blanc aux Marrons cum îi spun francezii, este nimic altceva decât un piure de castane îndulcit, construit în farfurie în forma unui con, ce imită muntele Mont Blanc, iar deasupra are un moț de frișcă, exact așa cum muntele, înalt de 4.805,59 metri, are mai tot timpul anului. Practic, vârful Mont Blanc reprezintă punctul de maximă altitudine din Franța, Europa occidentală și Uniunea Europeană! Așadar, merită un desert pe măsură.
Și dacă tot îl merită, l-a primit, dar nu este foarte clar când și de la cine.
Aici istoria devine tulbure. Există trei școli de gândire – și sunt foarte diferite.
Una dintre povești spune că desertul a fost creat cândva în Evul Mediu, fiind favoritul infamei familii Borgia. O rețetă similară ar fi apărut chiar în prima carte de bucate italiană (De Honesta Voluptate a lui Bartolomeo Platina) datată circa 1475. Istoricii culinari însă nu susțin această idee.
A doua teorie susține că desertul a fost inventat aproximativ o sută de ani mai târziu, tot în Italia, în Piemont, ajungând apoi în Franța în anii 1620. Din nou, nu a fost găsită nicio dovadă documentată că această teorie este corectă.
A treia teorie susține că desertul Mont Blanc așa cum îl cunoaștem acum este o creație a secolului al XIX-lea. În zonele unde castanele comestibile erau din abundență, există multe rețete sărate: terci de castane, supe și chiar garnituri. Mont Blanc pare că are un strămoș direct: Compote de Marrons en Vermicelle, un desert de castane dulci făcut prin presarea piureului printr-o sită de vermicelli (paste italienești subțiri). Dar acest desert italienesc nu avea și moțul franțuzesc din frișcă. Apariția desertului Mont Blanc așa cum a ajuns până la este atribuită patiseriei pariziene Dessat, undeva în jur de 1847, care a dezvoltat desertul cu piure de castane vermicelli, devenit popular.
Dacă existau castane și existau rețete cu castane, sigur cineva s-a gândit la un moment dat să le și îndulcească, așa cum s-a întâmplat cu smântâna pentru frișcă. Asta este clar. Oamenilor le-au plăcut dintotdeauna dulciurile, iar zahărul, în toate formele lui, le dădea și ceva energie. Ceea ce știm cu siguranță este că numele Mont Blanc aux Marrons a fost în multe meniuri și cărți de bucate din 1888-1889.
Iar patisierul parizian Anton Rumpelmayer și-a deschis propria patiserie, Angelina în 1903 și a reinventat, să spunem, desertul cu piure de castane, devenit unul dintre simbolurile localului său. În loc să decoreze piureul de castane simplu, cu frișcă, și să-l servească pe farfurie, aici a căpătat o bază de discuri subțiri și crocante de bezea și a fost inversată stratificarea: cupola de frișcă a fost decorată cu vermicelli din piure de castane.
Mont Blanc are, de asemenea, un public devotat în Japonia. Povestea spune că în anii 1930, patiserul japonez Chimao Sakota a făcut o excursie pe Mont Blanc și a adus desertul înapoi în onoarea realizării sale. Adevărat sau nu, desertul Mont Blanc are propria lui viață în insulele japoneze, cu o bază de pandișpan ușor dulce. Ce-i drept, și seamănă cu desertul lor cu piure de cartofi dulci și castane, kanroni. Într-o altă adaptare japoneză, aceste deserturi Mont Blanc sunt în mod normal acoperite cu castane galbene confiate, un dulce clasic în Japonia.
Sigur este faptul că desertul Mont Blanc datorează probabil cea mai mare parte a aspectului său modern celor doi: Anton Rumpelmayer și Chimao Sakota. Și, în formă de vermicelli sau nu, merită să încercați piureul de castane în combinație cu frișcă oricând.
Este ușor și dacă îl țineți bine la frigider, seamănă cu o înghețată bine făcută!
