x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Nu rataţi Barcelona! - Mîndria catalanilor

Nu rataţi Barcelona! - Mîndria catalanilor

de Magda Colgiu    |    15 Iun 2008   •   00:00
Nu rataţi Barcelona! - Mîndria catalanilor

Parcul Guell, Fîntîna Magică, Sagrada familia, Portul Olimpic – toate din Barcelona. Muntele Montserrat, Costa Maresme, Costa Brava, Muzeul Dali din Figueres. Acestea sînt doar cîteva dintre numeroasele puncte turistice pe care le are provincia Catalunia. Turiştii români sînt anul acesta mult mai aproape de tărîmurile Spaniei, datorită vacanţelor charter organizate de J’info Tours.



Parcul Guell, Fîntîna Magică, Sagrada familia, Portul Olimpic – toate din Barcelona. Muntele Montserrat, Costa Maresme, Costa Brava, Muzeul Dali din Figueres. Acestea sînt doar cîteva dintre numeroasele puncte turistice pe care le are provincia Catalunia. Turiştii români sînt anul acesta mult mai aproape de tărîmurile Spaniei, datorită vacanţelor charter organizate de J’info Tours.

Dacă alegeţi ca pe perioada sejurului catalan să locuiţi pe Costa Maresme (Coasta Înmiresmată), staţiunea Calella este o alegere excelentă. Motivele sînt simple: este situată la doar 50 de kilometri de Barcelona, de aici puteţi ajunge foarte uşor la suita de staţiuni de pe toată coasta şi aveţi nişte privelişti… de vis.

Şi acum să vorbim despre ce aţi putea face avînd ca punct de plecare Costa Maresme.

În primul rînd, datorită distanţei destul de mici, care poate fi străbătută cu trenul sau cu autoturismul, mergeţi la Barcelona.

Oraşul e superb, fie că îl găsiţi înnorat, însorit sau chiar în plină ploaie. O plimbare pe Rambla – zona pietonală din centrul oraşului – într-o seară liniştită de vară nu trebuie ratată.

Un alt punct de atracţie este, evident, Catedrala Sagrada Familia, care este unul dintre simbolurile oraşului.
Ajunşi în faţa catedralei, partea veche, gîndită de genialul arhitect Gaudi, veţi avea o senzaţie covîrşitoare. Măreţia şi grandoarea sînt la locul lor. Deşi mulţi dintre dumneavoastră poate au văzut măcar o fotografie cu catedrala, ajunşi acolo… veţi avea senzaţia de copleşire.

FÎNTÎNA MAGICĂ. În fiecare seară, începînd cu ora 22:00, fîntîna magică îşi începe spectacolul. Miile de oameni prezenţi, care stau cu gura căscată, speră ca valsul apei să nu se mai termine. Spaniolii au reuşit să dreseze apa şi să o facă să danseze pe excelente bucăţi muzicale.


PARCUL GUELL.
Situat în partea superioară a colinei El Carmel din districtul barcelonez Gracia, parcul este o minunăţie arhitectonică. Realizat, evident, de acelaşi surprinzător Gaudi, parcul se distinge prin clădirile deosebite, care te fac să te gîndeşti că eşti contemporan cu Hansel şi Gretel şi căsuţa de turtă dulce.   

Faima lui Gaudi la începutul secolului al XX-lea a fost cea care l-a determinat pe contele Guell (de aici numele parcului) să doneze terenul de 15 hectare municipalităţii, cu condiţia ca amenajarea să intre în sarcina lui Antoni Gaudi.

MĂNĂSTIREA MONTSERRAT (MUNTELE FERĂSTRUIT). Denumită în acest fel din cauza poziţionării sale pe muntele care are aspectul dinţilor unui ferăstrău, lăcaşul de cult trebuie vizitat. Dacă nu pentru poziţionarea absolut superbă, cît pentru faptul că aici, în muzeul mănăstirii, puteţi adimira în toată splendoarea lor tablouri ale unor renumiţi pictori: Caravagio, Picasso, Miro, Ramon Casas etc. Mănăstirea este unul dintre cele mai importante locuri pentru catalani, mai ales că aici, în vremea dictatorului Franco (cel care a interzis total utilizarea limbii catalane în Spania), slujbele se ţineau în această limbă. Tot aici se află şi patroana spirituală a Cataluniei – Moreneta.



UTILITARE.
Şi acum, după ce v-am descris doar o mică parte dintre motivele pentru care nu trebuie să rataţi o vizită în Barcelona sau pe Costa Maresme, ar fi indicat să vă oferim şi cîteva informaţii mai practice.

Drumul cu trenul dintre Calella şi Barcelona durează circa o oră. Preţul unei călătorii dus-întors se ridică la 6,40 de euro. Trenurile circulă la un interval de 15 minute, între 06:00-22:30.

Preţurile alimentelor, ale sandvişurilor, ale sucurilor sau berii sînt oarecum comparabile cu cele din staţiunile româneşti de pe litoral.
Astfel, un sandviş costă între 1,40 şi 4 euro, o bere (în cea mai mare parte a localurilor găsiţi sortimentul spaniol Estrella) poate fi achiziţionată cu un preţ ce variază între 1,10 euro şi 2 euro (la terasele de pe plajă).

Tradiţionala sangria (un vin roşu amestecat cu suc de portocale şi în care plutesc bucăţi de fructe), ce poate fi consumată la toate terasele şi restaurantele din Spania, poate fi cumpărată fie la pahar (5 euro) sau la carafă de un litru (8-9 euro).

Alte informaţii pe care e bine să le ştiţi în ceea ce priveşte un sejur pe Costa Maresme. Hotelurile pun la dispoziţia turiştilor diverse facilităţi. Astfel, dacă prin vreun ghinion uriaş aveţi parte de zile ploioase, la recepţia multor hoteluri găsiţi umbrele pe care le puteţi folosi fără probleme. Tot ce trebuie să faceţi este să lăsaţi 10 euro gaj la recepţie, bani ce vor fi returnaţi la înapoierea umbrelelor. După acelaşi sistem pot fi utilizate şi cărucioarele pentru copii.

Cei care vor să închirieze un autoturism pentru a vizita cît mai multe minunăţii ale Cataluniei – variantă ce trebuie luată serios în calcul – trebuie să ştie că pentru un Matiz sau un Fiat Panda trebuie să plătească 38 de euro pe zi, pentru un Citroën C3 sau un Fiat Punto 40 de euro/zi, iar pentru un Citroën C5 sau un Seat Toledo 81 de euro/zi. Preţul pe zi scade dacă perioada de închiriere creşte.

Gaudi-geniul

Barcelona a devenit faimoasă nu doar mulţumită amplasării sale deosebite, ci mai ales operelor lui Gaudi. Lucrările acestuia au transformat aproape capitala Cataluniei într-un muzeu în aer liber. Printre lucrările care se remarcă fără greutate în Barcelona se numără Sagrada Familia, Palatal şi Parcul Guell, Casa Mila – cunoscută şi sub numele de La Pedrera (cariera) din cauza faţadei sale din piatră cenuşie. Antoni GaudÌ i Cornet s-a născut la 25 iunie 1852 la Reus, Catalonia, dar şi-a realizat studiile şi munca sa la Barcelona. Norocul lui Gaudi a fost un bogat industriaş, Eusebi Guell, care a avut încredere în ideile arhitectului şi l-a susţinut financiar.

×