x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Record de turisti in Spania: Peste 77 milioane în doar 11 luni

Record de turisti in Spania: Peste 77 milioane în doar 11 luni

28 Dec 2017   •   12:45
Record de turisti in Spania: Peste 77 milioane în doar 11 luni

Spania a fost vizitată în primele 11 luni ale acestui an de un număr record de 77,8 milioane de turişti străini, cu 9,1% mai mulţi decât în perioada similară a lui 2016, şi peste recordul istoric de 75,6 milioane de turişti înregistrat pe întreaga perioadă a anului trecut, arată datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistică din Spania (INE).

 

Numai în noiembrie 2017, Spania a primit 4,4 milioane de turişti străini, cu 7,4% mai mulţi decât în perioada similara din 2016. Pe naţionalităţi, britanicii au fost cei mai numeroşi, respectiv 18 milioane, în creştere cu 7% fata de intervalul de referinta din anul trecut, urmaţi de germani, cu 11,4 milioane (plus 6,1%), şi francezi, cu 10,7 milioane de vizitatori (creştere de 0,4%).

Pe regiuni, Catalonia a fost principala destinaţie a turiştilor străini în Spania, fiind vizitată de 18,2 milioane de turişti, în creştere cu 6,1% comparativ cu primele 11 luni ale anului trecut, urmată de insulele Baleare (aproximativ 13,7 milioane de turişti, în creştere cu 6,2%) şi insulele Canare (aproximativ 13 milioane de turişti, în creştere cu 7,9%).

Turismul este un sector cheie pentru economia Spaniei. În 2016, Spania s-a situat pe poziţia a treia la nivel mondial în topul ţărilor care au primit cei mai mulţi turişti străini. AGERPRES.

×