Poarta Atlanticului

Echipajul velierului Phoenix, format din Bogdan, Marius şi Cătălina Albu, se pregăteşte să plece din Bonifacio, Corsica, îndreptându-se spre o nouă destinaţie: Marsilia. Este o etapă dificilă. Suntem la sfârşitul lunii octombrie şi vremea este din ce în ce mai rece. Furtunile sunt tot mai dese, perioadele de vreme bună durează foarte puţin. Sperăm să reuşim să ieşim până la urmă în Atlantic.

Cu o zi înainte de plecare am verificat prognoza meteo. Avem şanse de vreme bună, asta însemnând vânturi de până la 20 de noduri. Am pregătit şi un borş, să fie acolo, căci nu se ştie câte sandvişuri vom mânca de acum încolo pe drum. Miercuri, 21.10., la ora 8:30 am tras barca la pontonul pentru combustibil şi am alimentat. Pentru 83 de l de motorină am plătit 101 euro. În mare viteză am mai cumpărat şi câteva baghete şi croasante şi apoi ne-am dezlegat de la ponton. Marea se monta pe măsură ce ieşeam în larg. Fusese o furtună care lăsase în urmă hula.

Marius stabileşte cursul: avem 205 mile până în Marsilia. Ne apropiam de Capul Sentosa când vântul a început să se întărească progresiv din direcţia nord ajungând la 25-26 de noduri cu alură de vânt strâns. Valurile creşteau ca Făt-Frumos, unele aveau 4-5 m.

DOAR LUI BACOVIA I-AR PLĂCEA SĂ NAVIGHEZE PE AŞA O VREME
Marius şi Bogdan şi-au pus combinezoanele de ploaie şi centurile. Marius a stat la timonă, iar Bogdan l-a secondat până a început să se simtă tot mai rău. A început să vomite până la epuizare. Valuri se izbeau de bord şi săreau peste cabină în bordul opus. Cei doi erau uzi bine. Vântul avea rafale de până la 35 de noduri spulberând apa. În jurul orei 17:40 am dublat capul. Bogdan s-a retras în cabină; era legumă. Vântul a rămas constant: 30 de noduri cu rafale de 35.

Abia în jurul orei 21:00, după ce ne-am îndepărtat bine de Corsica, vântul a slăbit ajungând la 18 noduri. În cursul nopţii am alternat carturile cu Marius. Dimineaţa (22.10) a intrat şi Bogdan de cart cu forţele refăcute după un somn bun. Micul dejun a fost neconvenţional: borş. Pentru Bogdan e medicament. Toată lumea era în stare de funcţionare. Ziua a decurs ceva mai liniştit. A început ploaia şi toţi ne-am retras în cabină la sala de lectură. Marius şi cu mine citim cărţi S.F., Bogdan se delectează cu "Toate pânzele sus".

Seara la ora 9:00 vântul a căzut de tot, aşa că pornim motorul. Până a doua zi (23.10) nu s-au produs schimbări majore. Vremea a fost la fel de mohorâtă, cu un vânt de 5-6 noduri. Depăşim Insulele Hyeres, situate la 40 de mile de Marsilia. Era o vreme de toamnă autentică: ploua, cerul era acoperit de nori negri; totul pe barcă: vele, parâme, puntea sunt ude. Vorba lui Marius: "Doar lui Bacovia i-ar fi plăcut să navigheze pe aşa o vreme. Mie nu!". La ora 11:00, pe burniţă şi ceaţă, intrăm în port după ce depăşim digul lung de la intrare.




Marsilia este un uriaş oraş-port. Este mai degrabă un oraş al călătorilor decât un oraş turistic. Numeroasele marine din zonă adăpostesc mii de yachturi. Noi am intrat în vechiul port turistic, unde este spaţiu pentru 1.000 de bărci locale şi doar 40 de locuri pentru vizitatori. Am tras la pontonul de alimentare. Marius şi Bogdan au mers la oficiu să vadă dacă e loc. După rugăminţi insistente şi promisiunea că părăsim portul dimineaţă, ne-au legat între două bărci locale. Afară ploua mărunt, era frig şi umed de să nu dai un câine afară din barcă. Ne-am amintit câte luni a stat Speranţa împotmolită în acest oraş. Ne strânge în spate; până în Gibraltar mai avem 1.000 de mile. Să sperăm că vom reuşi.

Ne-am limitat la o scurtă vizită în marina cât un orăşel. Am găsit un supermarket de unde am cumpărat invariabilele baghete, croasante şi brânză la care am adăugat 3 sticle cu vin. Bogdan are în plan să gătească o specialitate franceză: coq au vin. E timpul să spun că Bogdan a absolvit în afara ţării o şcoală de bucătari şi este chef la un hotel de 5 stele din reţeaua internaţională. În paralel face cursuri de skipper şi a venit pe Phoenix ca să acumuleze experienţă şi ore de navigaţie.

Este o satisfacţie atât pentru tată, cât şi pentru fiu. Eu sunt la fel de încântată să-i cedez locul lui Ismail pentru câteva săptămâni bune. Mă învaţă o mulţime de reţete şi de trucuri pentru îmbunătăţirea meniului.
Am filmat o brutărie şi o măcelarie de la care am cumpărat diverse bunătăţi.
Ne-am întors la barcă, unde Marius l-a filmat pe Bogdan pregătind specialitatea franceză. A ieşit delicioasă.

Sâmbătă, 24.10, după un duş scurt şi o prognoză meteo care pare favorabilă, ne dezlegăm de la ponton şi pornim din nou la drum. Nu suntem multumiţi de această scurtă vizită, dar nu avem ce face. Trebuie să plecăm cât mai repede din Mediterană. Următoarea destinaţie este Gibraltar. Dacă vremea nu ne permite vom opri undeva în Insulele Baleare, de care ne despart 260 de mile.

BALENĂ LA ORIZONT!
După ce am ieşit din zona de trafic, Marius derolează velele. Avem un vânt de 6-8 noduri din N-E. Aşa am navigat până luni, 26.10, când a apărut la orizont Insula Mallorca. Insula face parte din grupul Insulelor Baleare, situat între Spania şi coasta nord-africană. Mai cuprinde insulele: Menorca, Eivisza( Ibiza) şi Formentera. În noaptea de luni spre marţi (27.10) am intrat la ora 2:15 în Golful Palma. Marius dorea să ne oprim o zi la Palma ca să ne odihnim. La ora 3:30 intram într-una din marinele din Palma de Mallorca, ticsită de yahturi.

Portul adăposteşte câteva mii de ambarcaţiuni, unele valorând milioane de euro. Găsim un loc şi ne legăm cu prova la ponton. Umblăm încet, să nu trezim lumea. După ce am coborât pe ponton, a apărut un om de pază care ne spune că nu avem voie să ne legăm. Trebuie să mergem la un ponton "de aşteptare". Abia dimineaţă ne pot repartiza un loc. L-am rugat să ne lase până dimineaţă, deoarece e târziu şi skipperul e obosit. El ne-a spus că trebuie să plătim 50 de euro depozit, bani pe care nimeni nu ne garantează că-i vom primi înapoi. A mai chemat un gealat ca să fie mai convingător. Ne-a spus că dacă nu ne convine putem să plecăm.

Aşa am şi făcut. După 45 de minute petrecute în Mallorca, unde am luat o Palma, ne-am dezlegat şi am plecat. Am rămas de cart cu Bogdan. Marius s-a retras să se odihnească. Ne-am reunit la micul dejun. La ora 11:00 Marius semnalează apariţia unui buştean în calea noastră. Peste 5 minute a realizat că, de fapt, e vorba de o balenă.




Marius a filmat urcat la crucetă, eu am fotografiat. De la timonă, Bogdan dirija barca în aşa fel încât să o vedem cât mai bine. Balena a stat destul de mult la suprafaţă. A intrat apoi în adâncuri. Asta zic şi eu întâlnire. În cursul zilei, Marius şi Bogdan învăţau să folosească aparatura de navigaţie pe care am achiziţionat-o mulţumită sponsorului Cornel Tăbăcaru.

În fiecare zi Marius lasă o linie ca să prindem peşte. De trei ori alarma de la mulinetă a sunat, dar în loc de peşte am pescuit doar saci de plastic. Pescuitul nostru s-a transformat într-o acţiune de ecologizare a Maditeranei. Am renunţat până la urmă. Noroc de conservele de ton care au mai schimbat meniul.

Pe măsură ce ne apropiam de Gibraltar vapoarele au devenit tot mai numeroase. Am văzut şi câteva yachturi. Vântul a tot scăzut în intensitate. Am navigat cu tot felul de velaturi. În tribord aveam Spania, pe care am vizitat-o cu binoclul. În ziua de 29.10 s-a instalat calmul plat. Până în Ceuta am mers cu motorul. Am ajuns în acest oraş vineri, 30.10, la ora 15:00 după-amiază. Am tras la marină şi ne-am legat cu prova la ponton. O nouă etapă se încheia. A fost greu, dar până la urmă reuşim să ieşim din Mediterană.

CEUTA, UN BABEL AL BUNĂSTĂRII
Am petrecut câteva zile în acest oraş. Ceuta este o enclavă spaniolă pe teritoriul Marocului. Se află situată pe partea estică a Strâmtorii Gibraltar. Oraşul a fost o importantă bază militară spaniolă începând cu secolul al XVI-lea. Ca urmare, toţi cei care au ocupat acest punct strategic l-au transformat într-o fortăreaţă. Zidurile stau mărturie şi azi. Oraşul este foarte civilizat. Aici convieţuieşte în pace şi înţelegere o populaţie amestecată din punct de vedere religios.

O parte este musulmană, alta catolică. Într-un procent mai mic trăiesc evrei şi budişti. Ceuta este port duty-free. Este un loc foarte bun pentru cei care vor să intre în Atlantic. Sunt numeroase supermarketuri. În magazinele de electronice produsele au un preţ foarte bun. Şi hainele sunt foarte ieftine şi de bună calitate. Am vizitat oraşul, am fost la piaţă. Sectorul de pescărie este o minunăţie. N-am văzut de mult aşa o abundenţă de peşti, raci, fructe de mare. Am mâncat în fiecare zi calamari şi creveţi, gătiţi de Bogdan în fel şi chip.

Am petrecut aici o săptămână foarte plăcută. Marţi, 10 noiembrie, începem o nouă etapă a călătoriei noastre; Speranţa intră în Atlantic şi se îndreaptă spre Insulele Canare. Expediţia continuă.