Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În timpul Primului Război Mondial, prizonierii ruși au fost închiși în această peșteră și forțați să construiască un pod peste o prăpastie din interiorul grotei, dar au și săpat o galerie care a unit două dintre cele mai importante zone ale peșterii. Peste Podul Rusesc se trece și astăzi, din acest punct pornind partea cea mai frumoasă a galeriilor din Peștera Postojna.
Paradisul începe pentru vizitatorii Peșterii Postojna de la Podul Rusesc, unde pot fi admirate cele mai frumoase săli: Sala Spaghetelor – denumită astfel datorită stalactitelor subțiri care s-au format recent -, apoi Sala Albă și Sala Roşie. Traseul marcat pentru vizitatori coboară sub această zonă, pe măsură ce se înaintează, până la Sala concertelor, unde acum se dau spectacole, acustica peșterii fiind perfectă pentru muzică.
Chiar dacă în ultimele două secole au fost mai multe intervenții ale oamenilor care au modificat structura peșterii formate cu 70 de milioane de ani în urmă, speologii au ocazia să studieze aici fenomenele carstice, ca într-un laborator, mai ales pentru că stalactitele au început să se formeze pe suprafețele tăiate în stâncă acum două secole, când a fost descoperită grota din munții Sloveniei, sau cu un secol în urmă, când prizonierii ruși din Primul Război Mondial au săpat noile galerii. Astfel s-a obținut confirmarea faptului că un singur centimetru dintr-o stalactită se formează într-un secol.
Grota a fost săpată de râul Pivka, de-a lungul a milioane de ani. Există stalagmite, stalactite și formațiuni numite perdele sau draperii, pentru că dau impresia că ar fi niște perdele îndoite. Sistemul de grote este alcătuit din patru peșteri interconectate prin același râu subteran.
Infernul, așa cum l-a descris Dante
Peștera Postojna este asociată și cu Infernul descris de Dante Alighieri în „Divina Comedie”, deși unii cercetători susțin că nu era cunoscută grota acum un mileniu, deci nu l-ar fi putut influența de Dante. Totuși, în interior au fost descoperite inscripții foarte vechi. Unele sunt din anul 1213, iar Johann Weikhard von Valvasor, unul dintre primii exploratori ai grotelor, a ajuns aici în secolul al XVII-lea, însă mulți cercetători consideră că se intra în această peșteră cu mult înainte.
Cum Postojna este foarte aproape de Italia, Dante ar fi putut fie să o viziteze, fără să rămână consemnat evenimentul, fie să fi văzut desene ale celor care ajunseseră în peșteră, în contemporaneitatea lui.
Asemănarea dintre peisajele Peșterii Postojna și Infernul descris de Dante este izbitoare, mai ales prin galeriile distribuite în formă de spirală care coboară spre centrul Pământului, fiecare nivel fiind diferit de următoarele.
Aceeași priveliște uimește și vizitatorii de astăzi, în cea mai mare grotă deschisă pentru turism în Europa. Peştera se împarte pe trei niveluri, din care se pot vizita 5 kilometri de galerii, pe o porțiune de 3,7 kilometri mergându-se cu un trenuleț, apoi pe jos, pe un traseu bine marcat și ghidat, ce se parcurge în circa o oră și jumătate. Trenulețul mai e numit și „singurul metrou al Sloveniei”. A fost introdus încă de acum 140 de ani, fiind doar modernizat în mai multe etape de dezvoltare a zonei vizitabile.
În zilele noastre nu ar mai fi posibil să se amenajeze astfel o grotă atât de valoroasă, prin tăierea formațiunilor carstice, pentru a face loc trenulețului sau pentru a se amenaja traseul care se parcurge la pas. Turiștii care ajung astăzi în peșteră trebuie să respecte reguli stricte. Este interzisă și fotografierea cu bliț, pentru a nu deranja viețuitoarele din mediul carstic.
Descoperirea întâmplătoare de acum 200 de ani
Peștera s-a format în calcarul apărut în apă mării cu 70 de milioane de ani în urmă, în Cretacic. Oficial, grota a devenit turistică după o descoperire întâmplătoare din 1818, când un grup de muncitori decora traseul cunoscut atunci, de numai 300 de metri, pentru vizita împăratului Austriei. Un lampagiu, Luka Čeč, s-a rătăcit de grup și a descoperit un pasaj al peșterii, exclamând: „E o lume nouă aici, un paradis!”. Până atunci se putea vizita doar o porțiune de circa 300 de metri din grotă. În 1819, Arhiducele Ferdinand I a fost primul vizitator oficial al peșterii, acesta fiind și momentul în care a-nceput oficial turismul în această peşteră. Iar Čeč a devenit primul ghid oficial pentru peșteri, atunci când Postojna s-a deschis pentru public. Iluminatul electric a fost adăugat în interior în anul 1884, precedând chiar și iluminatul public din Ljubljana sau capitala Carniola, din care peștera făcea parte la acea vreme.
În 1850, geograful austro-ceh Adolf Schmidl a publicat prima prezentare științifică cuprinzătoare a peșterilor Postojna și a bazinului Pivka, care a devenit un punct de referință în studiul speologiei. Primele șine pentru trenuleț au fost montate în anul 1872, iar vagoanele primului tren erau împinse de ghizi. Abia la începutul secolului al XX-lea, a fost introdusă o locomotivă pe gaz, iar astăzi circulă pe șinele extinse mai multe trenulețe electrice.
Războaiele au distrus o parte din minunea naturii
Peștera a fost afectată de ambele războaie mondiale. Dacă în primul, aici au săpat galerii și au construit podul prizonierii ruși, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, forțele de ocupație germane au folosit peștera pentru a stoca aproape 1.000 de barili de combustibil pentru avioane, care au fost distruși în aprilie 1944 de partizanii sloveni. Focul a ars timp de șapte zile, distrugând o mare parte a peșterii și înnegrind intrarea.
După 1990, peștera a mai avut un proces de modernizare, dar s-au luat și măsuri stricte de conservare, iar în iunie 2015, administrația peșterilor a raportat că scafandrii au reușit să exploreze o altă secțiune subacvatică a peșterii care duce spre Peștera Planina, prelungind astfel sistemul de peșteri Postojna.
Cercurile concentrice ale galeriilor care coboară spre adâncuri, schimbându-și înfățișarea la fiecare nivel, seamănă izbitor cu descrierea pe care Dante Alighieri a făcut-o Infernului.
