Sankt Petersburg, lumina nordului

Nicăieri în lume nu mai găseşti nori ca în Sankt Petersburg. Cerul rusesc, oglindit mătăsos în râul Neva, acoperă unul dintre cele mai frumoase oraşe din Europa, mândria ţarului Petru cel Mare sau Piotr Veliki pe limba lui. Aici vremea trece altfel, iar dacă mai ai şi norocul să ajungi în oraş în timpul "nopţilor albe", fenomen care ţine din mai până în iulie, perioadă în care zilele se topesc în noapte fără a se stinge niciodată de tot, vei trăi teoria relativităţii în stil slav.

Dacă vrei să începi cu începutul, trebuie să vizitezi Catedrala Sfinţilor Petru şi Pavel, simbolul oraşului de pe Neva. Edificiul a fost conceput iniţial ca o fortăreaţă, având un zid straşnic de apărare şi perspectivă de jur-împrejurul Insulei Iepurelui, locul unde a fost ridicată. Un iepure de piatră păzeşte şi azi intrarea în catedrala dominată de o săgeată aurită înfiptă în cer, în vârful căreia se află un înger cu o cruce în mână, de asemenea, aurit. În vremea ţarului Nicolae al II-lea, îngerul a fost grav avariat de un incendiu puternic. Nimeni nu îndrăznea să se caţere la acea înălţime ameţitoare, în afară de Piotr Toluşkin, un petersburghez cam chefliu, care n-a ezitat să repare aripile îngerului. Ţarul l-a întrebat ce vrea ca răsplată pentru curajul lui, iar omul n-a vrut altceva decât un înscris care să-i dea undă verde la băutură în toate cârciumile din oraş. Înscris pe care Piotr l-a pierdut în scurt timp şi a venit iar cu rugăminte la ţar să nu-l uite. Ca să nu mai fie deranjat şi altă dată, Nicolae i-a tatuat un însemn pe gât, iar Piotr, de câte ori i se usca beregata, arăta permisul regal, dându-şi un bobârnac cam pe la mărul lui Adam. În Rusia, şi astăzi, cei însetaţi îşi exprimă arsura din gâtlej bătându-se uşor cu două degete la amigdale.  

Pentru a intra în atmosfera celui mai nordic oraş european, cu clădiri care nu s-ar face de ruşine la Veneţia, e recomandată o plimbare pe Nevski Prospekt, un bulevard cosmopolit şi cochet unde îţi va atrage atenţia, în primul rând, Catedrala Kazan, copia slavă a Catedralei Sf. Petru din Roma.

Ca să păstrezi nota evlavioasă, poţi vizita apoi Biserica Mântuitorului Însângerat, care te striveşte cu opulenţa ei coloristică şi cu varietatea pietrelor preţioase şi semipreţioase încrustate masiv în cupolele de forma bulbului de ceapă. Cupolele de acest fel sunt unicat în Piter, cum alintă localnicii oraşul, pentru că Petru cel Mare a vrut să facă un centru urban după modelul occidental, în care bulbul de ceapă nu prea avea ce căuta.

Pentru o porţie uriaşă de cultură, nu trebuie decât să urmezi cursul Nevei şi ajungi la Palatul de Iarnă care găzduieşte Ermitajul. Muzeul uriaş geme de picturi rare, strânse cu grijă de ţarina Ecaterina a II-a, dar sunt şi sute de capodopere cu data de intrare în muzeu în anii de după cel de-al doilea război mondial. Găseşti aici Rembrandt, Matisse, Gaugain, El Greco, Goya, Picasso şi alte sute de artişti remarcabili.

Într-o cameră mai discretă se află şi o pictură în ulei a lui Leonardo da Vinci, la care oamenii se înghesuie să fotografieze nonstop. Nu reuşeşti decât într-o săptămână să spui că ai văzut ceva din uriaşul calup de artă din Ermitaj.

În Piaţa Palatului de Iarnă se află o coloană uriaşă, Columna lui Alexandru, făcută să-i strivească, să-i impresioneze pe mujici. Columna, în vârf cu un înger călcând un şarpe, a fost construită în cinstea victoriei din 1812 a ţarului Alexandru. Uriaşa piaţă a Ermitajului e străjuită de faţada cu sute de ferestre a palatului şi de un arc de triumf unde se vând suveniruri: tricouri cu simboluri comuniste, CCCP şi secere şi ciocane, insigne şi pălării în aceeaşi temă sovietică. Pe aici se plimbă şi o trăsură, amintind de perioada strălucitoare a balurilor din timpul ţarilor, cu care unii turişti aleg să se plimbe sau să se fotografieze.

Nu departe se zăreşte clădirea Amiralităţii, o altă mândrie a oraşului, cu acoperişul-suliţă aurit. Dacă vrei să-ţi limpezeşti mintea, e recomandat să ajungi la Catedrala Sfântului Isac, cu domul uriaş acoperit cu aur curat, cupolă susţinută de peste o sută de stâlpi uriaşi din granit roşiatic şi verde. Priveliştea din cupolă te determină să-ţi faci o idee despre mărimea efortului acestui oraş de a păstra intactă inima istorică. De ani buni se dă o bătălie aprigă ca nici o clădire nou construită să nu depăşească o anumită înălţime şi să nu iasă dintr-un anumit stil, pentru că amatorii de termopane şi de zgârâie-nori poftesc la un sediu central în zona zero a Petersburgului.  Frica locuitorilor din Petersburg e să nu ajungă asemenea Moscovei, oraş faţă de care au un profund dispreţ şi pe care nu-l consideră capitala ţării, ci cel mult un cartier mărginaş al Sankt Petersburgului.

Cert e că ruşii ştiu să aibă grijă de oraşul lor: noaptea spală faţadele clădirilor, străzile sunt incredibil de curate. Dacă rezişti până la 3 dimineaţa, poţi să vezi podurile peste Neva cum se desfac, luminoase, pentru a lăsa navele să treacă. Viaţa de noapte e extrem de activă, turiştii având ocazia să experimenteze beţiile urmaşilor lui Piotr în numeroasele baruri şi cârciumi. Obiceiul localnicilor e să ciocnească cu toată lumea din jur şi să închine în cinstea tovarăşilor sau a ţării, dar, dacă nu bei paharul până la fund, e mai rău decât dacă i-ai înjura de mamă. Sau de Mama Rusia.