x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Staţiunea Văliug, Caraş Severin

Staţiunea Văliug, Caraş Severin

15 Ian 2017   •   11:10
Staţiunea Văliug, Caraş Severin

La poalele Munţilor Semenic, la o altitudine de 535 m, se află o regiune cu privelişti splendide, în centrul căre­ia se găseşte staţiunea Văliug. Aflat în valea Bârzavei, înconjurat de dealuri cu păduri de brazi şi de molizi, satul a fost atestat în anul 1792 cu numele Franzdorf. Localitatea a fost iniţial o colonie a muncitorilor forestieri veniţi din Austria pentru a produce cărbunele de lemn necesar fabricilor metalurgice din Reşiţa, dar în ultimii ani s-a trans­format într-un obiectiv pentru turişti. Staţiunea poate fi vizitată şi vara, când pădurile, potecile şi lacurile sunt atrac­ţiile, dar şi iarna, datorită pârtiilor din apropiere.

Cum ajungi: De la Reşiţa, se urmează Drumul Județean 582, până la Văliug. Se poate ajunge şi dinspre Caransebeş sau Drobeta-Turnu Severin, cu menţiu­nea că în satul Slatina-Timiş se urmează DJ 582, spre Văliug. Se poate lua şi auto­buzul, din autogara Transmontana.

Preţuri: Te poţi caza la pensiuni sau cabane, la tarife cuprinse între 80 şi 250 de lei pe noapte.

×