Cumulul reducerilor de Black Friday cu cele de la Târgul de Turism al României (TTR) a crescut peste estimări vânzările în regim „early booking”, mai ales pentru vara anului viitor. Au apărut și noi destinații, promovate de agențiile de turism care se bazează pe „outgoing”, precum Jahorina, una dintre cele mai cunoscute stațiuni de schi din Bosnia, iar altele au adăugat noi obiective turistice. La TTR se intră gratuit, anul acesta, iar cei interesați pot vizita Pavilionul B1 de la Romexpo până pe 13 noiembrie.
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a anunțat că la această ediție a TTR se înregistrează o creștere semnificativă a cererii pentru ofertele „early booking” față de perioada anterioară, atât pentru destinații externe, cât și pentru litoralul românesc. Agențiile de turism au venit și cu alte tipuri de oferte speciale cu reduceri consistente, lansate cu ocazia târgului de turism. Pentru cei care încă nu au cumpărat o vacanță pentru această iarnă, sunt și suficiente oferte foarte avantajoase în regim „last minute”. „Reducerile tip early booking sunt cuprinse între 10% și 45%, în funcție de transport, de unitatea de cazare și de destinație ori în funcție de tipul pachetului turistic – individual sau operat cu curse charter”, explică reprezentanții ANAT. Printre cele mai solicitate capitale pentru Crăciun și Revelion se numără Paris, Budapesta, Viena, Praga, Madrid, Istanbul, Atena și Barcelona. În urma târgului de turism de la Londra (World Travel Market), care s-a desfășurat tot în această perioadă, apar noi semne de relaxare pentru diverse destinații, precum Emiratele Arabe Unite, care au eliminat orice restricție, și este posibil să urmeze mai multe țări din Extremul Orient.
Se pot cere oferte cu reduceri cumulate
Cu ocazia TTR, unele agenții și-au prelungit campaniile Black Friday lansate din luna octombrie. „Datorită succesului de care s-a bucurat campania „Black Friday”, IRI Travel, principalul touroperator specializat atât pe litoralul bulgăresc, cât și pe cel românesc, a prelungit campania de reduceri dedicate litoralului bulgăresc, și circuitelor anului 2023 pe perioada Târgului de Turism al României. Reducerile se aplică în plus, peste tarifele oricum avantajoase ale ofertelor tip „Early Booking”, IRI Travel creând astfel propriul târg virtual de turism. De asemenea, reducerea pentru circuite a fost mărită la 10%. Cele mai mari reduceri, de până la 45%, sunt pentru cei care rezervă până la finele anului în Grecia, iar pentru litoralul bulgăresc, reducerile Early Booking ajung până la 35%, pentru stațiuni populare precum Nisipurile de Aur, Albena, Sunny Beach, Nessebar, Kranevo, Kavarna, Duni, Obzor sau Sveti Vlas. Pe perioada TTR, aplicăm reduceri suplimentare, cuprinse între 5 și 10%, pentru destinații de pe litoralul vecin, alături de un discount de 5 euro pentru transportul cu autocarul”, explică Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.
O altă agenție prezentă la TTR, DAL Travel, lansează campania „Black Friday premium”, dedicată sărbătorilor de iarnă, în perioada 11 – 20 noiembrie, pe lângă ofertele speciale pentru târg. „Avem reduceri de până la 200 de euro. Printre destinațiile și pachetele turistice incluse de aceste campanii se numără Japonia, Coreea de Sud, Egipt, SUA, Mexic, Portugalia, Sri Lanka, Sicilia, Malta, Paris și croaziere. Cine rezervă în această perioadă, beneficiază de reduceri pentru anumite pachete turistice care se vor derula la finalul anului, dar și în perioada Crăciunului și a Revelionului. Ofertele turistice «Black Friday premium» acoperă atât sărbătorile de iarnă, cât și circuitele și pachetele turistice de final de an și pentru primele patru luni ale anului viitor. De asemenea, campania de reduceri lansată cu ocazia TTR include pachete turistice programate în primele patru luni ale anului viitor, inclusiv pentru Paști”, explică Daniela Nedelcu, director general DAL Travel.
Accesul este gratuit la TTR, iar programul de vizitare este între orele 10.00 și 18.00, între 10 și 12 noiembrie, și între orele 10.00 și 16.00 pe 13 noiembrie. La actuala ediție a TTR, agențiile de turism promovează ofertele tip early booking pentru sezonul estival 2023.
Stațiunea de schi Jahorina
Stațiunea de schi Jahorina, lansată ca nouă ofertă, ieri, la TTR, este situată în Republica Srpska (Bosnia și Herțegovina), în lanțul muntos Jahorina din Alpii Dinarici, la sud de Sarajevo, sub Ogorjelica, la o altitudine de 1.916 metri. Pentru schi și snowboard sunt disponibili 47 km de pârtii și 16 instalații de cablu. Zona de sporturi de iarnă este situată între altitudinile de 1.300 și 1.890 m. Stațiunea a fost locul de desfășurare a competițiilor alpine feminine la Jocurile Olimpice de iarnă de la Sarajevo din 1984. Există pârtii de toate nivelurile de dificultate pentru schi și snowboard, iar ninsorile sunt, de obicei, abundente, fiind completate de zăpadă artificială, dacă este nevoie. Există un sistem de iluminare pentru schiul de noapte, iar traseele de fond și multe alte facilități sportive oferă opțiuni suplimentare. În zona de schi actuală există hoteluri, apartamente de vacanță, baruri și cluburi, iar doritorii pot face vizite în orașul Sarajevo.
Egiptul își mai dezvăluie un mister
Chiar în aceste zile, Ministerul egiptean al Turismului și Antichităților a anunțat descoperirea unui tunel săpat adânc în stâncă, în zona Templului Taposiris Magna, la vest de Alexandria. Tunelul masiv despre care se spune că ar duce către mormântul Cleopatrei, a fost descris de cei care l-au văzut ca un „miracol geometric” ce se întinde pe 1.300 de metri și are o adâncime de 13 metri. Zona Templului Taposiris Magna a fost cercetată de arheologi în căutarea mormântului de mult pierdut al reginei Cleopatra, ultima conducătoare a Egiptului, între anii 51-30 î.Hr. Arheologii spun că tunelul ar fi similar în multe privințe celui de la Eupalinos, de pe insula grecească Samos. În prezent este cercetată o secțiune a acestui tunel recent descoperit în Taposiris Magna.
Cu ocazia noilor descoperiri, Egiptul devine chiar mai atractiv pentru turiști, după ce a ocupat locul întâi în toate topurile din ultimii trei ani. Cei care deja au vizitat această țară și credeau că au văzut tot ce are de oferit, mai au de făcut noi descoperiri, în viitoarele vacanțe.