Este un lucru extraordinar pentru România. 20 de galerii de artă din întreaga țară și o mână de oameni sufletiști, profesioniști, au făcut ca acest vis să devină realitate. Și, nu în ultimul rând, ministrul Culturii din România, dl Lucian Romașcanu, un harnic și un entuziast, a făcut ca această realitate să fie și mai strălucitoare. Bravo, bravo, tuturor. Hai, România! Vremea închisă de afară, combinată cu fețele zâmbitoare, a creat atmosfera unui târg cu nimic mai prejos față de cel de la Paris, de exemplu. Spun asta fără modestie.
„Nu a fost nicio greutate să strângem 20 de galerii. Sincer, a fost o foarte mare bucurie din partea galeriilor și a venit totul atât de natural încât toată lumea a acceptat invitația noastră. S-a simțit că era această nevoie de a face ceva împreună în pentru piața de artă din România. Au fost mai multe invitații, dar din anumite motive logistice, de calendar sau a timpului destul de scurt unele n-au putut ajunge, dar vor veni cu siguranță anul viitor. Desigur, la edițiile viitoare ne vom bucura să avem invitate și galerii din străinătate”, ne-a spus Daniela Pălimariu, codirector artistic al târgului. Cu siguranță că ediția viitoare va dubla sau chiar va tripla numărul de galerii de artă participante și vor fi prezente și mari galerii din străinătate. Acela va fi momentul pecetluirii marii valori a târgului RAD București România. Vom fi lansați în constelația târgurilor de artă contemporană din lume! Vă invit să facem un tur al târgului din acest an și să fiți parte a echipei selecte de artiști și galeriști. Aici, doar câteva imagini, însă în cadrul expoziției de la târg lucrările pot fi admirate în mărime naturală. Târgul durează până pe 7 mai, iar parcul de sculptură din grădinile hotelului Caro va putea fi vizitat până pe 28 mai.
Până săptămâna viitoare, sănătate, pace, siguranță! Doamne ajută!
„Sunt 20 de galerii de artă din țară, probabil că suntem la o medie de patru-cinci artiști pe galerie, deci 100 de artiști cu lucrările lor care pot fi admirate aici. În plus sunt și 25 de sculpturi publice expuse pe 5.000 de metri pătrați pe proprietatea hotelului Caro. Noi suntem aici să educăm o nouă generație de colecționari, de curatori, de artiști amatori de artă. O schimbare de paradigmă în lumea colecționarilor de artă contemporană din România”.
Catinca Tăbăcaru,
codirector artistic al târgului
„Vrem ca acest proiect să crească organic. Anul acesta avem 20 de galerii, nu știm dacă anul viitor vom avea 40. Vrem să menținem în primul rând calitatea. Există o anumită selecție, avem și o mare diversitate de galerii în târg, și atunci ne propunem ca în următorii trei ani să avem o anumită stabilitate. Apoi poate o să avem schimbări mai mari. Vrem să dezvoltăm o piață de artă care nu este încă foarte amplă la noi. De asemenea, vrem să punem România mai clar pe harta pieței internaționale de artă.”
Daniela Pălimariu,
codirector artistic al târgului