Tradiţia bradului de Crăciun

Au trecut Sarbatorile, s-a mai linistit atmosfera prin casele oamenilor si totusi am ramas cu un simbol important pe aproape: bradul. Fiecare il tine in casa cat vrea, unii pana la sfarsitul lunii ianuarie, altii pana spre primavara, ca sa lumineze seri si sa insoteasca destine.

Traditia bradului de Craciun vine de la romani, care obisnuiau sa atarne un brad cu varful in jos, pentru a-l sarbatori pe Iisus Hristos. Se pare ca pana in secolele XII-XIII, brazii – alesi pentru ca simbolizeaza, prin culoarea verde, faptul ca Hristos e mereu viu – nu erau impodobiti deloc. Apoi, s-a inceput ornarea cu bucati de fructe – cum ar fi felii de mere sau coji de citrice – sau cu flori confectionate din hartie si biscuiti. Globurile pe care le folosim si noi acum au aparut mult mai tarziu, sub forma unor sfere simple, fara prea multe aplicatii, iar cele din sticla argintata dateaza de la finalul secolului al XIX-lea. In loc de instalatiile noastre luminoase, cat mai multe si cat mai colo­rate, ei foloseau lumanari, care licareau nobil la fiecare Craciun.

Primul brad impodobit, din secolul al XVI-lea, aparut in Lituania, a schimbat cursul traditiei, care a fost preluata, incet-incet, de mari popoare, cum ar fi cel francez, cel englez sau cel nemtesc. In tara noastra, primul brad de Craciun se pare ca ar fi fost bradul din casa regala, impodobit in 1866. Astazi, aproape in fiecare casa exista, daca nu un impunator brad natural, macar o crenguta frumos decorata sau un bradut artificial.

Despre ornamente, ce sa mai spunem? Sunt pline orasele, in prag de sarbatoare, de targuri care vand globuri pretentioase si bucati de beteala stralucitoare. Beculete, figurine din sticla colorata, clopotei si neaparat o stea de pus in varful pomului, pentru a simboliza steaua calauzitoare a magilor din poveste. Obiceiurile sunt aceleasi, forma se schimba.