Tren de plăcere în Africa "neagră"(II)

SAVANA ● Să ne umplem ochii cu animale!
Am plecat să "facem safari". Safari în limba swahili înseamnă "călătorie", dar în engleză a devenit sinonim cu aventura de a vedea viaţa sălbatică în mediul său natural.

SAVANA ● Să ne umplem ochii cu animale!
Am plecat să "facem safari". Safari în limba swahili înseamnă "călătorie", dar în engleză a devenit sinonim cu aventura de a vedea viaţa sălbatică în mediul său natural.

16 februarie

Este ora prînzului şi am pornit spre jungla africană. La numai cîteva minute de luxosul resort ne taie calea o gazelă. Saltul ei îmi provoacă gîndul că viaţa la birou (şi nu numai) seamănă din ce în ce mai mult cu lupta pentru supravieţuire din junglă. Hm, a apărut o familie de elefanţi. Îşi ia "micul dejun". Gazela a fost numai semnalul că sîntem deja în mijlocul animalelor! Pîlcuri de girafe, zebre şi mulţi struţi africani. Foarte interesant cum merg zebrele în şir indian, cu "şeful" în frunte. Şiruri nesfîrşite de zebre, deplasîndu-se din loc în loc. Pe anumite trasee ale drumului e strict interzis să cobori din maşină, dar tocmai acum, cînd familia de elefanţi e periculos de protectoare cu puiul ei, am o urgenţă de ordin fiziologic. Rog şoferul să mă lase să cobor puţin. Mă avertizează să nu mă depărtez nici măcar doi metri de spatele jeep-ului, şi mă "supraveghează" tot timpul cu arma în mînă. Îmi turuie despre tot mai frecventele accidente cu turişti care ignoră regulile, se aventurează la cîţiva metri de maşini, în tufişuri, şi sînt atacaţi de lei sau tigri. Prima lecţie: savana este eternul cîmp de luptă între prădători şi victimele acestora. Iar elefanţi. Se luptă pentru supremaţia în teritoriu şi distrug toată vegetaţia în jur. Un proverb african spune că, atunci cînd doi elefanţi se luptă, cea care are de suferit este... iarba! În afară de o gustare frugală luată în maşină, nu am făcut altceva decît să parcurgem zeci de kilometri şi să ne "umplem" ochii cu animale. Ziua trece pe nesimţite, soarele pleacă spre asfinţit, iar călăuza noastră se comportă ciudat. Urcă jeepul pe un pinten de costişă pietroasă, într-un unghi foarte periculos de escaladat (chiar şi cu autoturism de teren special pregătit), iar în vîrf avem posibilitatea să admirăm întinderea nesfîrşită a savanei şi Muntele Kilimanjaro în zare.

Căzuţi în admiraţie după Kilimanjaro, am uitat că "Maasai-ul" (călăuza noastră) are pasiunea de a pune masa în pustiu, fiind echipat pe măsură. Prin urmare, iar scoate din portbagajul "secret" măsuţa rabatabilă, faţa de masă cu pătrăţele, şi cele două scaune (şi ele rabatabile). Înşiră bunătăţi reci, pîine, fructe, o sticlă cu vin şi iar cele două pahare cu cristal. Apoi se retrage discret la maşină şi începe să citească un ziar local. Nici nu ne dăm seama cînd soarele trece în spatele munţilor. "Maasai" se apropie de masă, semn că trebuie să plecăm. În cîteva minute totul e strîns şi ne îndreptăm spre resort. Încet, dar sigur, noaptea şi-a făcut loc şi farurile puternice luminează drumeagul din ce în ce mai strîmt. Ajungem la "bază", şi imediat sîntem înconjuraţi de patru bărbaţi din tribul "prietenului" nostru, înarmaţi cu suliţe şi lanterne foarte puternice. Cîte doi maasai ne iau în primire şi mergem escortaţi pînă la clădirea principală a resortului. În restaurantul deschis (fără pereţi) ne aşteaptă masa. Nu zăbovim mult, din cauza oboselii (normal: am dormit trei ore, fusul orar schimbat cu şapte ore şi o zi în junglă). Sînt însoţit la camera mea din copac de alţi doi maasai. Unul merge în faţă, "mătură" cărarea cu un băţ şi luminează puternic cu lanterna. Celălalt ne urmează mergînd cu spatele, luminînd cu lanterna tufişurile din jur şi cu suliţa pregătită. Urc scara rabatabilă (a fost ridicată cu un scripete, s-a lăsat un chepeng care a izolat complet camera de baza copacului). Însoţitorii mei pleacă, nu înainte de a-mi spune că mîine, la 5 dimineaţa, va fi deşteptarea şi că… am o surpriză pe balconul camerei. Fac un duş fierbinte, mă îmbrac în halatul pufos (suspect de pufos, avînd în vedere că mă aflu într-o cameră situată în copac), sting veioza şi adorm buştean pînă cînd… Pînă cînd sînt trezit de un zgomot care vine din dreptul balconului. E 4:30, mijesc zorile. Mă apropii prudent de uşa care separă balconul de cameră. Un cap de girafă mă priveşte mirat. Parcă aşteaptă ceva, nu se sperie. Abia atunci văd o legătură de iarbă pe balcon, cu un bileţel pe care scrie "Surpriză"…

Va urma