x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Turism paranormal în Pădurea Baciu

Turism paranormal în Pădurea Baciu

25 Noi 2015   •   21:46
Turism paranormal în Pădurea Baciu

Declarată al cincilea cel mai înspăimântător loc din lume, pădurea din apropierea Clujului este recunoscută pentru lucrurile stranii care se petrec aici. Se numeşte Baciu, pentru că legenda menţionează un cio-ban cu 200 de oi care a intrat în pădure şi nu a mai ieşit niciodată.

Din acest motiv, mulţi dintre localnicii care trăiesc la marginea pădurii se tem să intre în ea. Pădurea Baciu este însă renumită pentru intensa activitate paranormală.

Aici s-a făcut, în 1968, cea mai clară fotografie a unui Obiect Zburător Neidentificat, a cărei calitate nu a fost depăşită nici astăzi. Imaginea a fost publicată în presa socialistă a vremii.

În mod straniu, acel an 1968 - cel în care URSS a invadat Cehoslovacia, iar România s-a opus oficial invaziei şi era să fie invadată la rândul ei - a ieşit în evidenţă prin mulţimea de OZN-uri care au străbătut cerul Clujului şi al împrejurimilor.

De asemenea, în pădure există o zonă magnetică de 300 de metri, unde muşchii de pe copaci nu indică Nordul, aşa cum ar fi normal, iar ciupercile, obișnuite pentru această pădure, nu cresc niciodată.
 

×